Atacantul echipei Pumas UNAM, Guillermo Martinez, este principala noutate de pe lista de 12 jucători din Liga mexicană de fotbal care vor reprezenta ''El Tri'' la Cupa Mondială din această vară, anunţată de Federaţia mexicană de fotbal (FMF), informează EFE.

Într-un comunicat, FMF a confirmat grupul de doi portari, doi fundaşi, cinci mijlocaşi şi trei atacanţi care vor intra în cantonament la Ciudad de Mexico începând din 6 mai, pentru a începe faza finală a pregătirilor lor.

Martinez, cu cinci goluri marcate în turneul Clausura, este văzut ca o opţiune ofensivă într-un moment în care selecţionerul Javier Aguirre este îngrijorat cu privire la recuperarea unor atacanţi, în special a lui Santiago Gimenez de la AC Milan, care a avut un timp de joc limitat de la revenirea după o accidentare.

Mexic își așteaptă acum și vedetele din străinătate: Guillermo Ochoa, gata de al șaselea Campionat Mondial

Lotul final al selecţionatei Mexicului va fi completat cel târziu până la 1 iunie cu jucătorii care joacă în străinătate, majoritatea în Europa.

În lipsa unor surprize, acesta va include jucători precum atacantul Raul Jimenez (Fulham) şi fundaşul Johan Vasquez (Genoa), precum portarul Guillermo Ochoa (Limassol), care ar urma să participe pentru a şasea oară la Cupa Mondială.

Marele absent de la anunţarea lotului de marţi este mijlocaşul echipei Toluca, Marcel Ruiz, despre care se aştepta să fie titular la Cupa Mondială, dar a suferit o accidentare gravă la genunchi, iar recuperarea sa este incertă.

Trei amicale pentru trupa lui Javier Aguirre, apoi debutul la turneul final

Echipa lui Javier Aguirre mai are trei meciuri amicale de jucat înainte de Cupa Mondială: împotriva Ghanei (22 mai), Australiei (30 mai) şi Serbiei (4 iunie).

Mexicul va evolua în Grupa A la Cupa Mondială, unde va înfrunta Africa de Sud, pe 11 iunie, Coreea de Sud, pe 18 iunie, şi Cehia, pe 24 iunie.

În cele două ocazii în care a găzduit Cupa Mondială, Mexicul a ajuns în sferturile de finală, ceea ce reprezintă o provocare pentru actuala selecţionată a lui Aguirre.

Prima listă de jucători convocaţi la echipa naţională a Mexicului în vederea Cupei Mondiale din 2026

Portari:

Raul Rangel (Guadalajara), Carlos Acevedo (Santos Laguna);

Fundaşi:

Israel Reyes (America), Jesus Gallardo (Toluca);

Mijlocaşi:

Luis Romo (Guadalajara), Erik Lira (Cruz Azul), Brian Gutierrez (Guadalajara), Gilberto Mora (Tijuana), Roberto Alvarado (Guadalajara);

Atacanţi:

Alexis Vega (Toluca), Guillermo Martínez (Pumas UNAM), Armando González (Guadalajara).

Pe lângă cei 12 jucători selecţionaţi pentru Cupa Mondială, Aguirre a convocat opt tineri jucători promiţători, care vor servi ca rezerve, fără să le fie garantat un loc în lotul final, scrie Agerpres. Acest grup este format din portarul Oscar Garcia (Leon), fundaşii Luis Rey (Puebla), Eduardo Aguila (San Luis), Jesus Gomez (Tijuana) şi Denzell Garcia (Juarez FC), mijlocaşii Iker Fimbres (Monterrey) şi Jairo Torres (Juarez FC), şi atacantul Kevin Castaneda (Tijuana). 

VIDEO Brujeria - México Campeón sau visul de a vedea naționala campioană mondială