România țintește cele trei puncte puse în joc duminică seara, în meciul cu Austria, din preliminariile Cupei Mondiale de anul viitor. După un meci modest cu Moldova, amical încheiat joi, pe Arena Națională, scor 2-1 pentru tricolori, Mircea Lucescu a vorbit azi în conferința de presă despre selecționata Austriei. Microbiștii se întreabă cum va arăta atacul României, iar Ilie Dumitrescu a dat răspunsul.
România - Austria, prefațat de Mister Ilie Dumitrescu
Fostul jucător al Generației de Aur vede o formulă ultraofensivă pe care va miza selecționerul în vârstă de 80 de ani.
“(n.r. Ai vedea să jucăm un pic mai ofensiv, cu Ianis, Tănase, Man, Mihăilă și Bîrligea?) Nu cred că putem să jucăm cu un închizător și doi mijlocași ofensivi, dar cred că va fi un 4-2-3-1 cu doi închizători, probabil cu Ianis, Dennis Man, Bîrligea și Mihăilă. Cred că asta va fi.
Mircea Lucescu e un antrenor cu mare experiență și sper că va fi extrem de inspirat pentru primul 11 și pentru cei care vor intra de pe bancă“, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit As.ro.
Austria, pe primul loc în grupa României
România va juca duminică (ora 21:45), împotriva Austriei, la Bucureşti, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
În Grupa H, Austria ocupă primul loc, cu 15 puncte (5 jocuri), urmată de Bosnia-Herţegovina, 13 puncte (6 jocuri), România, 7 puncte (5 jocuri), Cipru, 5 puncte (6 jocuri), San Marino, 0 puncte (6 jocuri).
La Cupa Mondială găzduită de SUA, Mexic şi Canada se califică direct câştigătoarele celor 12 grupe preliminare din zona Europa, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor vor fi împărţite prin tragere la sorţi şi vor disputa două jocuri de baraj (semifinală şi finală) pentru a se stabili ultimele 4 naţionale europene calificate.
Selecţionerul României, Mircea Lucescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Austria, din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal 2026 este unul de prestigiu, de orgoliu naţional, şi că "tricolorii" au nevoie de curaj pentru a se putea impune în această partidă.
România - Austria, meci prefațat de Mircea Lucescu: "Norocul îi ajută pe cei curajoși"
"Austria este o echipă foarte puternică, o echipă construită de-a lungul timpului, de aproape 6-7 ani nu mai schimbă jucătorii, intră câte unul foarte greu. Media de vârstă este de 27-28 de ani, toţi cu mare experienţă în campionatul Germaniei, sunt titulari, deci au un avantaj foarte mare faţă de noi, care a trebuit să încropim o echipă de la meci la meci, să schimbăm jucătorii din cauza accidentărilor care au venit în urma faptului că au jucat puţin la echipele de club. Un astfel de joc trebuie abordat cu foarte multă atenţie, cu inteligenţă, cu o pregătire serioasă.
Ştim foarte bine că ei nu îşi pot schimba traiectoriile de joc, sistemul de organizare şi noi trebuie să anticipăm tot ceea ce vor face şi să profităm de slăbiciunile lor. Dacă vom şti să fructificăm astfel de momente, să ne apărăm bine şi să fructificăm momentele în care ei sunt în atac, pentru că avem jucători foarte rapizi, avem şanse să câştigăm. Sunt foarte puternici în recuperări, cea mai mare calitate a lor este că recuperează cu mare agresivitate. Nu lasă niciodată adversarul să iasă cu mingea şi din asta dezvoltă contraatacurile.
Pentru că fizic stau foarte bine. Norocul îi ajută pe cei curajoşi şi dacă vom avea curaj, putem să sperăm la un rezultat bun. Este un meci de prestigiu, de orgoliu naţional. Ei trebuie să înţeleagă că nu au voie să se oprească în teren, pentru că întâlnesc o echipă foarte dinamică", a declarat Lucescu.