NEWS ALERT „Cutremur“ Mondial! A anunțat retragerea Iranului: „Sunt total împotriva participării! E imposibil“

„Cutremur“ Mondial! A anunțat retragerea Iranului: „Sunt total împotriva participării! E imposibil“ CM 2026

Cu 50 de zile înainte de startului turneului final din Canada, Mexic și SUA (11 iunie – 19 iulie), prezența perșilor pe teren a primit o mare lovitură.

Donald Trump a prelungit, în noaptea de marți spre miercuri, armistițiul în războiul pe care Israel și SUA l-au început împotriva Iranului de pe 28 februarie, însă părțile sunt foarte departe de un acord de pace.

Și, tensiunile geopolitice din lume riscă să lovească sărbătoarea fotbalului mondial care începe peste 50 de zile. Pentru că, într-o premieră nedorită, una dintre gazdele turneului final e implicată într-un război care a provocat peste 3,000 de morți, în Iran, până acum.

Ministrul Sporturilor din Iran anunță: „Din punctul meu de vedere, e imposibil să merge în America, de parcă nu s-a întâmplat nimic“

Pe fondul acestei situații, naționala iraniană a ajuns într-o situație extrem de gravă. Pentru că, după tragerea la sorți de la Washington, de pe 5 decembrie, deci înainte de startul războiului, s-a stabilit ca perșii trebuie să joace în grupa G, la Los Angeles și la Seattle. Iranul e în grupă cu Noua Zeelandă, Belgia și Egipt.

Luna trecută, fotbaliștii Iranului au folosit cele două amicale din Antalya, cu Nigeria și cu Costa Rica, pentru a marca tragedia de la Minab, unde în prima zi de război s-au prăpădit 168 de fetițe, la o școală primară, în urma bombardamentelor!

Fotbaliștii Iranului le-au omagiat pe fetițele ucise, la Minab

  • Iran copii getty13

Acum, cu 50 de zile înainte de CM 2026 (11 iunie – 19 iulie), ministrul Sporturilor iranian, Ahmad Donyamali, a spus răspicat: nu vrea ca naționala Iranului să meargă la Cupa Mondială, dacă trebuie să joace pe teritoriul Americii.

Au fost uciși mii de femei, bărbați, copii. Vorbesc de civili acum. Noi nu putem să rămânem indiferenți față de astfel de crime. Pentru fotbal! Pentru Sport. Pentru că vrem să mergem la Cupa Mondială! Unde s-au dus mândria și atașamentul față de culorile țării?! E posibil să n-am chestiile astea? Și să zic, așa cum fac unii cu nonșalanță: <<Haideți să mergem acolo>> (n.r. – la Mondialul din America). 

Haideți să vă spun ceva: dacă Mondialul era găzduit de orice altă țară care a început un război, dacă nu era găzduit de <<Marele Satan>> (n.r. – expresia folosită de regimul de la Teheran pentru a descrie SUA), ar fi pierdut dreptul de a găzdui Mondialul! În schimb, după atacul din iunie 2025, președintele FIFA a mers în America (n.r. – la tragerea la sorți de la Washington pentru CM 2026) și a premiat președintele criminal al Americii cu premiul FIFA pentru Pace! Acești oameni sunt mână în mână. Și apoi vine în vestiarul nostru (n.r. – președintele FIFA, Gianni Infantino a vizitat cantonamentul Iranului, în Antalya, în martie) și se gudură pe lângă noi. Nu vrem asta! Tu n-ai condamnat o dată războiul! Am dat mii de martiri! Unde s-au dus mândria și atașamentul nostru față de țară? Cum e posibil să rămân indiferent în fața martirilor?! 

Cine se dă intelectual acum, împăciuitor, astfel de oameni nu sunt în război, n-au pierdut oameni dragi lor! Și spun cu nonșalanță: Să mergem la Cupa Mondială! Haideți să vă spun ceva: Eu personal sunt total împotriva participării Iranului la Mondiale!“, a tunat Ahmad Donyamali.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!