Scrisoarea lui Neymar pentru Tite după ce selecționerul și-a anunțat plecarea de la naționala Braziliei 

Neymar Brazilia Tite CM 2022
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 12 Decembrie 2022, 09:09
Data actualizarii: Luni 12 Decembrie 2022, 09:16

Brazilia a fost eliminată în sferturile de finală de la Mondial după ce a pierdut la loviturile de departajare cu Croația. 

Naționala lui Neymar pornea turneul din postura de mare favorită, iar după victoria la scor cu Coreea de Sud din optimi, brazilienii păreau de neoprit. Cu toate astea, drumul naționalei 'Canarinho' s-a oprit în sferturile de finală, în fața vicecampioanei mondiale, Croația. 

Eliminarea a dus și la plecarea lui Tite de pe banca tehnică, iar Neymar a postat o scrisoare în care își arăta recunoștința pentru tehnicianul brazilian. 

Ce i-a transmis Neymar lui Tite 

Fotbalistul lui Paris Saint-Germain a dezvăluit care era părerea lui despre Tite înainte ca acesta să o preia pe Brazilia și cum s-a schimbat relația dintre ei. 

„Înainte de a ne cunoaște personal, am jucat împotriva lui de foarte multe ori și pot să recunosc, am crezut că ești atât de enervant. Ai armat o echipă întreagă pentru a mă marca, ai făcut totul pentru a mă învinge, ai vorbit până și rău de mine. Dar destinul e amuzant, nu? Ai fost pus antrenor al meu, iar eu ca decar al naționalei. 

Te-am cunoscut ca antrenor și știam deja că ești foarte bun, însă ca persoană ești mult mai bun! Scriu aici, în mod deschis, pentru a-ți mulțumi pentru tot, toate lecțiile pe care ni le-ai dat...și au fost destule. Vei rămâne unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut și te voi sprijini mereu. Am avut momente frumoase, însă am trecut și prin momente care ne-au durut mult, iar aceasta ultima ne va durea pentru mult. 

Dumnezeu ne-a oferit TOTUL! Îți mulțumesc, profesore Tite, pentru tot ce am învățat...și dacă există o frază pe care nu o voi uita niciodată este: 'puternici mental' și trebuie să fim așa mult în aceste momente”, a scris Neymar pe Instagram. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by NJ ???????? (@neymarjr)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!