Deși așteptările erau ridicate în startul acestui sezon, în condițiile în care echipa a ajuns în Final Four în stagiunea precedentă, rezultatele obținute au fost sub planul inițial.

Bojana Popovic, OUT de la CSM București

În consecință, Bojana Popovic și clubul din Capitală au decis, de comun acord, să rezilieze contractul. CSM București a cedat în ultima etapă în fața lui Brest, scor 25-40, iar după 7 etape ocupă doar locul 4 în Grupa A, cu 6 puncte. Cât despre Liga Florilor, „tigroaicele” sunt pe 2, în spatele Gloriei Bistrița.

„CSM București și Bojana Popović au decis, de comun acord, încheierea colaborării, aceasta urmând să își încheie activitatea în cadrul clubului în calitate de antrenor al echipei de handbal feminin.

Clubul îi mulțumește Bojanei Popović pentru activitatea desfășurată.

Decizia vine în contextul rezultatelor din ultima perioadă, care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și al obiectivelor de performanță ale clubului.

Iulia Curea preia funcția de antrenor principal al echipei. Legătura sa cu CSM București și activitatea din cadrul colectivului tehnic îi oferă o bună cunoaștere a lotului, a identității clubului și a așteptărilor care însoțesc această responsabilitate. Clubul oferă sprijin Iuliei Curea și colectivului tehnic pentru pregătirea echipei și îndeplinirea obiectivelor din competițiile interne și europene”, s-a arătat în comunicatul oferit de CSM București.