FOTO ȘI VIDEO Parada Argentinei, abandonată! Fanii au încercat să ajungă în autocar sărind de pe un pod. Jucătorii, evacuați cu elicoptere

Argentina Buenos Aires parada CM 2022
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 20 Decembrie 2022, 22:32
Data actualizarii: Marti 20 Decembrie 2022, 22:31

Naționala Argentinei s-a întors la Buenos Aires după ce a triumfat la Cupa Mondială din Qatar, după finala contra Franței, scor 3-3 (4-2 d.l.d).

Marți, jucătorii naționalei Argentinei au sărbătorit alături de fani în Buenos Aires. Elevii lui Lionel Scaloni s-au plimbat într-un autocar supraetajat și decopertat în preajma a aproximativ patru milioane de fani.

Parada Argentinei, abandonată

Totuși, situația a degenerat, iar Federația Argentiniană de Fotbal a confirmat că a fost nevoită să abandoneze parada din motive de securitate, scrie Sky Sports.

Mai mulți fani au încercat să ajungă în autocarul Argentinei sărind de pe un pod, fapt care a alarmat oficialii și i-a făcut să îi evacueze pe fotbaliști cu elicoptere.

În imaginile postate pe rețelele sociale se observă cum mai mulți s-au aruncat de pe un pod în timp ce autocarul trecea pe sub acesta. Una dintre persoane nu a reușit să ajungă lângă fotbaliștii Argentinei și a aterizat în mijlocul mulțimii.

Nebunie în Buenos Aires! Lionel Messi și ceilalți campioni mondiali, sărbătoriți pe străzi

Patru milioane de persoane s-au aflat pe străzile din Buenos Aires, marţi, pentru a-i celebra pe campionii mondiali argentinieni. În aşteptarea trecerii autocarului, fanii au dansat Meniaito, potrivit news.ro.

Potrivit presei argentiniene, pe drumul campionilor mondiali ar fi avut loc incidente, mai ales după ce s-a anunţat că autocarul nu va mai trece pe la Obelisc.

Pentru defilarea campionilor, în Argentina a fost decretată zi liberă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!