Nu s-a mai întâmplat de 44 de ani la un Mondial! Borna negativă atinsă de Canada după meciul cu Belgia

Canada alphonso davies Belgia Cupa Mondiala CM 2022
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 23 Noiembrie 2022, 23:33
Data actualizarii: Miercuri 23 Noiembrie 2022, 23:32

Canada a pierdut meciul cu Belgia, din prima etapă a grupei F de la Cupa Mondială din Qatar, scor 0-1.

Canadienii au arătat mult curaj și au fost echipa mai periculoasă. Thibaut Courtois a avut câteva intervenții excelente, apărând și un penalty executat de Alphonso Davies, în minutul 11.

Canada, 21 de șuturi și niciun gol în meciul cu Belgia

În total, Canada a expediat nu mai puțin de 21 de șuturi: 3 pe poartă, 11 nu au prins cadrul porții, iar 7 au fost blocate. De partea cealaltă, Belgia a avut doar 9 șuturi, dintre care 3 pe poartă.

Canada a devenit astfel prima echipă din ultimii 44 de ani, de la un Campionat Mondial, care expediază un număr atât de mare de șuturi și nu reușește să marcheze. Potrivit ESPN, ultima oară când s-a întâmplat acest lucru a fost la ediția din 1978.

Canadienii se află la doar a doua prezență din istorie la o ediție de Campionat Mondial. Precedenta a fost în 1986.

În Grupa F, Canada este ultima după prima etapă, sub Belgia (3p), Croația și Maroc (1p).

În runda următoare, echipa antrenată de John Herdman va înfrunta Croația, duminică, de la ora 18:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!