Motivul pentru care Olivier Giroud și Ousmane Dembele au fost schimbați în minutul 41 în finala Campionatului Mondial 

Olivier Giroud Ousmane Dembele CM 2022
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Luni 19 Decembrie 2022, 14:20
Data actualizarii: Luni 19 Decembrie 2022, 14:21

Franța a ratat șansa să câștige al doilea titlu mondial consecutiv. „Cocoșii galici” au fost învinși de Argentina la loviturile de departajare, 4-2, după ce scorul a fost 3-3 după cele 120 de minute. 

Campionatul Mondial din Qatar s-a încheiat spectaculos. Argentina a câștigat mult râvnitul trofeu, contra Franței, la loviturile de departajare, 4-2, după ce scorul a fost egal în cele 120 de minute, 3-3.

Olivier Giroud și Ousmane Dembele schimbați de Didier Deschamps în minutul 41

Sud-americanii și-au dominat adversarul în prima repriză, iar după primele 45 de minute aveau un avantaj de două goluri, grație penalty-ului fructificat de Lionel Messi (35 ani) și execuției sublime a lui Angel Di Maria (34 ani). Văzând lipsa de reacție a elevilor săi, Didier Deschamps (54 ani) a apelat la o dublă schimbare chiar în minutul 41, când i-a înlocuit pe Olivier Giroud (36 ani) și Ousmane Dembele (25 ani) cu Marcus Thuram (25 ani) și Kolo Muani (24 ani).

În cazul atacantului legitimat la AC Milan, selecționerul „cocoșilor galici” l-a vizat la modificare și din cauza unei probleme medicale. Conform football.london, Olivier Giroud nu a bifat toate antrenamentele înaintea de marea finală, din cauza unei accidentări genunchi, iar prezența sa în primul „11” a fost incertă. Cu toate acestea, Didier Deschamps a fost nemulțumit că vârful nu a făcut suficient pressing pentru a-i încurca pe argentinieni. 

De celaltă parte, Ousmane Dembele nu a fost înlocuit din cauza unei accidentări. Aceeași sursă precizează că antrenorul l-ar fi schimbat pentru că atacurile sud-americanilor se dezvoltau numai pe flancul drept, a comis o lovitură de la 11 metri când a încercat să-l blocheze pe Di Maria și a intrat foarte timorat în meci. 

Declarația lui Didier Deschamp, după Argentina - Franța, 3-3, 4-2 după loviturile de departajare 

„Timp de 60 de minute, nu am existat în meci pentru că nu ne simţeam bine. Adversarul a arătat multă calitate, agresivitate, noi am fost mai puţin buni, din diverse motive. Însă am revenit de nicăieri şi am răsturnat o situaţie care era compromisă, ceea ce ne face să regretăm şi mai mult. Felicit această echipă a Argentinei, care a arătat calitate, agresivitate, chiar şi viclenie. Am făcut ce trebuia pentru a avea dreptul de a visa. Însă visul nu s-a concretizat”, a spus Didier Deschamps, potrivit leparisien.fr

De asemenea, tehnicianul francez a ezitat să dea un răspuns cu privire la viitorul său pe banca „cocoșilor galici”. Acesta a precizat că va discuta cu cei din Federație la începutul lui 2023, când îi va expira contractul. 

„(Reporter: Vrei să rămâi selecţionerul Franţei?) Au mai fost şi alte întrebări pe această temă. Chiar dacă am fi câştigat meciul, nu aş fi răspuns în această seară la această întrebare. Sunt foarte trist pentru jucători, pentru staf. Voi avea o întâlnire cu preşedintele la începutul anului viitor şi o să aflaţi atunci“, a declarat selecționerul Franței. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!