GALERIE FOTO Modul inedit în care a sărbătorit Mitchell Duke golul care a adus victoria Australiei în meciul cu Tunisia

Nationala Australiei Campionatul Mondial din Qatar nationala Tunisiei CM 2022
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Sambata 26 Noiembrie 2022, 14:35
Data actualizarii: Sambata 26 Noiembrie 2022, 14:46

Australia a învins echipa Tunisiei cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă, pe Al Janoub Stadium din Al Wakrah, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale din Qatar.

Mitchell Duke (31 de ani), atacantul naționalei Australiei, a fost cel care a marcat golul victoriei, în minutul 23, apoi a sărbătorit într-un mod deosebit.

După marcarea golului, Duke, atacantul echipei japoneze Okayama, s-a îndreptat către tribune și cu ajutorul degetelor a realizat litera „J”, inițiala numelui băiatului său. Fiul său prezent în tribune i-a răspuns în același mod.

Duke, relație specială cu fiul său

„Prioritățile din viața mea s-au schimbat radical. Acum, totul se axează pe băiețelul meu și pe familia mea. Alături de fotbal, ei îmi dau motivația necesară pentru a reuși. 

Mă macină gândul că nu am putut fi alături de partenera mea când a născut. Sacrificiile pe care le-am făcut împreună și felul în care ea a getionat situația au fost incredibile.

Fiul nostru va fi înconjurat de multă iubire. Sunt cel mai mândru tată din lume. Lumea noastră s-a schimbat într-un mod incredibil. 

Doar mergând pe caruselul de sentimente căruia îi spunem viață pot spune că nașterea fiului meu reprezintă vârful acestuia, la numai o săptămână după ce am trecut prin cel mai prost moment din cariera mea (n.r - internaționalul australian de accidentase la ligamentele încrucișate, fiind nevoit să ia o pauză de 6 luni)”, spunea Mitchell Duke în 2016, potrivit Daily Mail

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!