Încă un selecționer e OUT după eliminarea de la Campionatul Mondial! Și-a anunțat oficial plecarea

Carlos Queiroz Qatar CM 2022
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 01 Decembrie 2022, 13:29
Data actualizarii: Joi 01 Decembrie 2022, 13:30

S-au aflat aproape toate echipele calificate în optimi de la Campionatul Mondial din Qatar, după cele trei runde din faza grupelor. 

S-au definitivat clasamentele pentru primele patru grupe de la Campionatul Mondial din Qatar, iar câteva dintre echipe și-au aflat adversarii din optimile de finală. Din grupa A, Olanda și Senegal au mers mai departe, în timp ce Ecuadorul și gazda Qatar au fost eliminate. 

Qatar a suferit și cea mai mare umilință, fiind prima țară gazdă eliminată după doar primele două etape din grupe, având trei înfrângeri pe linie și un singur gol marcat. Eșecurile de la Mondial au bifat astfel și primele plecări, iar după Gerardo Martino, care și-a anunțat plecarea de pe banca tehnică a naționalei Mexicului, Carlos Queiroz, selecționerul Qatarului și-a confirmat plecarea. 

Carlos Queiroz a părăsit banca tehnică a Qatarului 

Tehnicianul a scris un mesaj pe Instagram în care își anunța plecarea de pe banca tehnică a naționalei Qatarului. 

„Dragi prieteni și jucători, în fotbal nu există asemenea lucruri ca victorii morale, însă nu este ceva imoral când nu îți atingi visele, cât timp ai oferit ce ai avut mai bun cu dorință totală și cu o mentalitate de învingător. Sunt mândru de voi și încă o dată ați fost brilianți atât pe teren, cât și în afara lui. 

A fost o onoare și un privilegiu să fac parte din această familie a fotbalului. Cred că meritați tot respectul oferind credibilitate țării voastre și suporterilor fotbalului. Vă doresc fericire, pace, succes și sănătate. Vă mulțumesc!”, a scris Queiroz pe Instagram. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!