Celălalt Lionel: secretele lui Scaloni, omul care a făcut-o iar mare pe Argentina

lionel scaloni Argentina Argentina - Franta CM 2022
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 15 Decembrie 2022, 16:09
Data actualizarii: Joi 15 Decembrie 2022, 16:10

Argentina va juca finala Cupei Mondiale cu Franța, la capătul unui turneu în care Lionel Messi, cu cinci goluri și patru assist-uri, a strălucit.

de Ionuț Axinescu

„Pumele” au pornit dezastruos în Qatar, cu un eșec în fața Arabiei Saudite (1-2), rezultat considerat cea mai mare surpriză din istoria Mondialelor. Selecționata albiceleste a avut însă puterea să revină și să depășească acel moment de cumpănă.

În spatele succesului argentinian se mai află un Lionel: Scaloni. În vârstă de 44 de ani, Lionel Scaloni e cel mai tânăr selecționer de la Mondialul din Qatar. Mai mult, fostul jucător de la Deportivo La Coruña, numit antrenor al Argentinei în noiembrie 2018, este la prima sa experiență ca principal.

Lionel Scaloni, „creierul” noii Argentine

După ce s-a retras din activitate, în 2015, Scaloni a devenit secundul lui Jorge Sampaoli. L-a urmat pe acesta la Sevilla și apoi la naționala Argentinei. A trăit de pe bancă dezamăgirea din Rusia 2018, când „pumele” au ieșit în optimi, învinse chiar de Franța, scor 3-4. După plecarea lui Sampaoli, Scaloni i-a luat locul și de atunci a revoluționat echipa națională.

Cu el pe bancă, Argentina a câștigat primul titlu important după 28 de ani: Copa América. S-a întâmplat în 2021, când argentinienii au învins Brazilia în finală (1-0), chiar la Rio de Janeiro.

Cifrele lui Scaloni pe banca Argentinei sunt excelente și nu mint. Din 56 de meciuri, a pierdut doar cinci și a câștigat 37. Pe deasupra, a încasat doar 32 de goluri, detaliu important în contextul viziunii pe care Scaloni o are asupra fotbalului.

Filosofia lui Scaloni și de ce Argentina a devenit „La Scaloneta”

Până la venirea lui Scaloni pe bancă, Argentina păcătuia enorm la organizare de joc. Chiar dacă au avut mereu fotbaliști extraordinari din punct de vedere tehnic, argentinienii se remarcau prin boemie și indisciplină.

„Celălat Lionel” a schimbat asta. Cu Scaloni, un excelent motivator, Argentina a devenit o echipă care se apără mult și bine. Când rezultatul le este favorabil, sud-americanii nu ezită să coboare liniile și să aglomereze zona din fața careului.

De aici vine și denumirea de „La Scaloneta”, cum este alintată actuala echipă a „pumelor”.  Porecla, care combină numele lui Scaloni cu substantivul „camioneta” (furgonetă), s-a împământenit după ce Argentina a trecut de Ecuador (3-0), în sferturile Copei América din 2021. Un vehicul care urcă spre cele mai înalte culmi, alături de suporteri, dar care știe totodată să închidă culoarele spre propria poartă.

În plus, Scaloni este un adept al jocului direct. „Cel mai important e să știi că primul obiectiv e să te aperi bine. Apoi, când recuperezi mingea, trebuie să ataci. Jucătorul trebuie să înțeleagă că atunci când recuperează mingea, o face pentru a ataca, nu pentru posesia în sine. Sunt adeptul unui joc direct, vertical”, explica antrenorul, într-un interviu pentru presa din Argentina.

Relația excelentă cu Messi

Scaloni a știut de la bun început să maximizeze avantajul de a-l avea în echipă pe Leo Messi. A jonglat cu sistemele în așa fel încât să-l pună tot timpul în valoare pe fotbalistul lui PSG. La acest Mondial, Scaloni și-a pus echipa în 4-3-3, 4-2-3-1, 4-4-2 sau 5-3-2, dar mereu i-a oferit libertate absolută lui Messi.

Cei doi au o relație specială din mai multe motive. În 2006, au fost colegi la Mondialul din Germania, unde Argentina a ieșit în sferturi, eliminată la penalty-uri de țara gazdă. În plus, Scaloni și Messi sunt născuți în aceeași provincie, Santa Fe. Leo e din Rosario, în timp ce tehnicianul e din Pujato, o localitate aflată la 40 de kilometri.

„Messi e cel mai bun din istorie, nu cred că există dubii. Spun asta de mult timp și mă bucur că am privilegiul să-l antrenez, să-l văd. E emoționant pentru mine, pentru că de fiecare dată generează ceva”, zicea Scaloni despre căpitanul său, după victoria cu Croația.

Nume noi la naționala Argentinei

Lionel Scaloni are și meritul că a reîmprospătat lotul cu jucători care înainte nu prindeau echipa națională. În mandatul său, portarul Emiliano „Dibu” Martínez, cel care s-a remarcat prin numeroase intervenții în Qatar, a devenit titular indiscutabil.

Cristian Romero și Rodrigo de Paul sunt alți doi jucători pe care Scaloni i-a adus la echipa națională. Pe lângă numeroase tinere talente, ca Thiago Almada, Enzo Fernández sau Alexis Mac Allister. Ultimii doi au făcut un turneu de excepție în Qatar, iar cota lor a crescut enorm în ultimele zile.

Fostele glorii pe care le-a adus în staff-ul naționalei

Ca să creeze o adevărată familie la lot, Scaloni a apelat inclusiv la foste glorii ale Argentinei. Pe banca „pumelor”, alături de antrenorul principal, se numără un trio „greu”: Walter Samuel, Pablo Aimar și Roberto Ayala.

Foști fundași la cel mai înalt nivel, Samuel și Ayala au responsabilitatea de a lucra cu apărătorii echipei. „Lionel e cel care ia deciziile, dar ne împărțim sarcinile. Noi vorbim cu fundașii, pentru că e compartimentul pe care îl știm cel mai bine”, povestea Walter Samuel, într-un documentar despre „La Scaloneta”.

Pablo Aimar, idolul lui Leo Messi din copilărie și omul surprins cu lacrimi de emoție la partida cu Mexic, este mâna dreaptă a lui Scaloni. În plus, fostul jucător de la Valencia și Benfica se ocupă și de selecționata U17 a Argentinei, unde încearcă să impună aceleași principii ca la naționala mare.

„Cel mai important e ca jucătorul să intre pe teren convins de ceea ce îi zice antrenorul lui. Asta contează mai mult decât sistemul de joc și strategia. Totul e mai ușor când toți vâslesc în aceeași direcțe și au o idee clară.” - Lionel Scaloni

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!