Presa olandeza: "Din punct de vedere fotbalistic, spaniolii au fost mai buni"

Olanda finala Presa Spania Wesley Sneijder CM 2010
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 12 Iulie 2010, 12:06
Data actualizarii: Luni 12 Iulie 2010, 12:08

Presa olandeza de luni isi exprima deceptia si tristetea a doua zi dupa infrangerea Olandei in finala Cupei Mondiale, scor 0-1, dupa prelungiri, in compania Spaniei, insa aduce un omagiu jucatorilor lui Bert van Marwijk.

"Olandezii plang", scrie, pe prima pagina, cotidianul AD, prezentand o poza cu Wesley Sneijder, intins pe terenul stadionului Soccer City din Johannesburg, cu fata in maini.

"Mandri dupa o deceptie, este posibil", scrie editorialistul jurnalului. "Chiar daca infrangerea pune capat brutal bucuriei ce a dominat tara, echipa olandeza poate fi mandra de prestatia sa in Africa de Sud", a adaugat el.

"Nici acum", titreaza cotidianul Volkskrant, deasupra unei fotografii cu Sneijder prabusit pe teren, dupa a treia infrangere a Olandei in finala Cupei Mondiale.

"Din punct de vedere fotbalistic, spaniolii au fost mai buni", scrie jurnalul, dar mentioneaza ca "Olanda din 2010 este o masina de razboi, care refuza sa se predea".

"O noua generatie de jucatori olandezi si-a facut un nume in ultimele saptamani in Africa de Sud, insa esecul din finala va rasuna mult timp", a notat publicatia Next..

"De ce are nevoie Olanda pentru a deveni intr-o zi campioana mondiala? Indiferent ca joaca un fotbal aventuros sau disciplinat, construit dupa o organizare solida, ea nu reuseste sa devina campioana mondiala", a precizat sursa citata.

Sursa: mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!