„Accept doar pentru că îmi propune el asta!” Joan Laporta s-a pronunțat după ce Xavi Hernandez și-a anunțat plecarea 

Joan Laporta Barcelona Xavi Hernandez Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 16:56
Data actualizarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 16:56

Xavi Hernandez (44 ani) a anunțat că pleacă de la FC Barcelona la finalul sezonului în curs. 

Barcelona a pierdut meciul cu Villarreal, în care a revenit de la 2-0 și a condus cu 3-2, scor final 3-5. La conferința de presă de la finalul meciului, Xavi Hernandez a anunțat că va pleca de la club în luna iunie, când se încheie acest sezon, indiferent de deznodământ. 

Anunțul antrenorului a luat prin surprindere lumea fotbalului, însă vine după multe critici primite în urma jocului slab prestat de echipă.

Ce a spus Joan Laporta despre decizia lui Xavi Hernandez de a pleca 

Președintele clubului, Joan Laporta, a vorbit despre anunțul făcut de antrenorul echipei sale, dezvăluind că acceptă varianta propusă de Xavi și prin prisma a ceea ce înseamnă el pentru club. Totodată, oficialul Barcelonei a vorbit și despre competițiile în care Barcelona rămâne angrenată. 

„Xavi mi-a comunicat că la finalul sezonului va pleca, că dorea să încheie sezonul și este o formulă pe care o accept pentru că este el cel care îmi propune asta, e o legendă a clubului. Este o persoană onestă și acționează cu toată demnitatea. Iubește Barca. Accept pentru că știu că angajamentul său și al staff-ului său vor fi la maximum. 

Un astfel de moment cere să fim uniți. Situația nu este deloc plăcută pentru nimeni. 

Campionatul este dificil, însă în mod clar nu este încă pierdut. Trebuie să luptăm ca să terminăm cât mai sus posibil fără să excludem varianta de a câștiga. Însă trebuie să dăm tot ce avem ca să încercăm să câștigăm Champions. Jucăm faza eliminatorie împotriva lui Napoli. O luăm pas cu pas. Cu angajament, cu mai mult caracter, fără să ne pierdem concentrarea, cu antrenorul dând totul și cu jucătorii fiind dedicați putem atinge unele dintre obiective. 

La nivel sportiv nu ne ies lucrurile așa cum le-am planificat. Am câștigat LaLiga și Supercupa, iar așteptările, după ce am întărit lotul, erau ridicate și nu sunt cele așteptate, trebuie să întoarcem cumva situația în favoarea noastră”, a declarat Joan Laporta citat de marca.com

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!