Impresara lui Erling Haaland a vorbit despre viitorul superstarului de la City după ce a fost pe Santiago Bernabeu

Erling Haaland Manchester City Rafaela Pimenta Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 16 Noiembrie 2023, 15:46
Data actualizarii: Joi 16 Noiembrie 2023, 15:50

Erling Haaland (23 ani) are contract cu Manchester City până în iunie 2027, însă în ultima perioadă s-a vorbit mult despre viitorul lui. 

Viitorul atacantului norvegian a fost intens discutat, după ce s-a scris că Real Madrid este interesată de el. Pentru a „întări” aceste zvonuri, Rafaela Pimenta, cea care îl reprezintă pe fotbalist după decesul lui Mino Raiola, fostul său agent, a fost surprinsă pe Santiago Bernabeu, la meciul din UEFA Champions League cu Braga, scor 3-0. 

Impresara lui Erling Haaland a vorbit despre viitorul atacantului 

Într-un interviu acordat recent, Rafaela Pimenta a vorbit despre viitorul lui Erling Haaland și a precizat că detaliile din contractul fotbalistului sunt cunoscute de foarte puține persoane.

„Erling este stăpânul destinului său. Nu doar acum, ci toată viața va fi așa, la 100%. (n.r. asta înseamnă că Erling poate să decidă în vară unde vrea să joace?) Ce vreau să spun este că trebuie să fim echilibrați. Noi, clubul și jucătorul. Suntem cu toții în aceeași barcă. Lucrurile trebuie să fie discutate, tratate, astfel încât toată lumea să fie bine. 

Nu cred că se cuvine să spun că Erling face ceea ce vrea. Nu este adevărat. Erling va face mereu ceea ce este bine pentru el și pentru clubul său, Manchester City. Când vor fi cu toții dispuși la un schimb, atunci se va face. Nu este genul de jucător care va spune: 'Plec, pa, nu vreau să știu nimic'. Nu e așa. Nu se va întâmpla așa pentru că respectul e pe primul loc. Dacă i se oferă, atunci și el va oferi la rândul său. 

Respectul vine din ambele părți, nu am dubii că și clubul îl va respecta. Dacă trebuie să se întâmple ceva într-o zi, nu am dubii că totul va fi de comun acord. Respect înseamnă să înțelegi poziția celuilalt, să discuți și să ajungi la o concluzie. Întotdeauna se vor găsi soluții. 

Contractul lui Erling e cunoscut de Manchester City, tatăl său, el și eu. Nimeni altcineva. (n.r. despre relația cu Pep Guardiola) Trebuie întrebat Erling, dar din ce știu eu, din feedback-ul pe care îl am, se înțeleg foarte bine”, a declarat Rafaela Pimenta conform Relevo

Ce a spus Rafaela Pimenta după ce a spus că Erling Haaland valorează un miliard de euro 

Întrebată și despre declarația pe care a făcut-o despre norvegian în urmă cu ceva timp, când a spus că ar valora un miliard de euro, Rafaela a venit cu noi precizări în acest sens și și-a argumentat declarațiile. 

„Când vorbesc de un miliard vorbesc de un pachet în care includ anii de carieră, potențialul de vânzare, bilete, tricouri, sponsori, digital și tot ce vine și încă nu există. E imposibil să spun cât costă fiecare lucru. Mă întrebați, de fapt, cât costă transferul, iar asta nu trebuie să mă întrebați pe mine. Piața vorbește”, a adăugat agentul. 

Reacția lui Manchester City despre viitorul lui Erling Haaland

Norvegianul are 69 de goluri și 13 assisturi în 71 de meciuri jucate pentru Manchester City, din vara anului trecut. A câștigat UEFA Champions League, FA Cup, Premier League, iar de curând a fost desemnat cel mai bun jucător din Premier League. În plus, a cucerit și trofeul Gerd Muller.

"Haaland este foarte fericit cu noi. Este un jucător care a avut un succes extraordinar și cred că va rămâne cu noi pentru mulți ani", a declarat Ferran Soriano, citat de Mundo Deportivo.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!