Așteptat la Rapid, Denis Drăguș se pregătește pentru noul sezon cu o altă echipă

denis dragus Rapid Standard Liege Campionate externe Denis Drăguș
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 28 Iunie 2023, 09:26
Data actualizarii: Miercuri 28 Iunie 2023, 09:26

Denis Drăguș (23 de ani) ar fi fost pe lista celor de la Rapid în această perioadă de mercato.

Atacantul a fost împrumutat la Genoa în sezonul precedent, cu care a reușit promovarea în Serie A, dar italienii nu au vrut să achite clauza de transfer definitiv pentru Drăguș, care s-a întors la Standard Liege.

Denis Drăguș se pregătește pentru noul sezon

Chiar dacă s-a zvonit că belgienii ar fi gata să scape de Drăguș, acesta se pregătește cu echipa sa de club pentru noul sezon, după cum se poate observa din imaginile postate chiar de clubul valonez.

Pentru Standard, această fereastră de mercato ar putea reprezenta șansa ideală de a obține o sumă importantă de pe urma lui Drăguș, care va intra în ultimul an de contract cu echipa sa.

În sezonul precedent de Serie B, Drăguș a prins doar cinci meciuri pentru cei de la Genoa, toate din postura de rezervă. În total, atacantul a adunat 64 de minute.

  • Site-urile de specialitate îl evaluează pe Denis Drăguș la 1,4 milioane de euro.

Cel mai bun sezon din cariera lui Denis Drăguș a fost cel din 2021-2022, în care a reușit să marcheze șase goluri în 30 de partide, cifră la care se adaugă și două pase decisive.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!