FOTO ȘI VIDEO Fostul campion de la CFR l-a trimis la podea pe Stelian Ogică! Cum s-a încheiat meciul serii din RXF

Publicitate

Cristian Bud a câștigat lupta cu Stelian Ogică din gala RXF Next Fighter 29. Fostul fotbalist s-a impus la puncte, la capătul unei confruntări intense.

Fostul atacant, triplu campion al României cu formația din Gruia, a debutat cu o victorie în ringul de box. În evenimentul serii, Bud a început în forță și l-a obligat pe Stelian Ogică să facă pasul în spate sub presiunea loviturilor. După o perioadă de tatonări, tensiunea a crescut la finalul primei runde, când Ogică a lovit după sunetul gongului, însă arbitrul a decis să nu aplice nicio sancțiune.

Ritmul s-a menținut ridicat și în repriza secundă. Bud l-a trimis pe adversar în corzi cu o directă de stânga, dar replica a venit rapid.

  • R 1

Răsturnare de situație pe final

Momentul culminant s-a petrecut cu un minut și jumătate rămas din meci. O nouă directă expediată de Cristian Bud l-a trimis la podea pe Ogică. Deși a fost numărat, acesta din urmă s-a ridicat și a declanșat un atac agresiv. Fostul fotbalist a rezistat în picioare asaltului, iar decizia finală le-a aparținut arbitrilor, care i-au acordat victoria la puncte lui Bud.

Potrivit regulamentului galei, duelul s-a desfășurat pe reguli de box, pe durata a trei reprize de câte trei minute.

În cadrul aceluiași eveniment, spectacolul a fost completat de alte cinci meciuri încheiate cu victorii la puncte și de meciul din circuitul feminin, unde Codruța Meilă a învins-o pe Dodo prin KO tehnic.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!