Pugilistul american Gervonta Davis şi-a păstrat titlul mondial la categoria uşoară (versiunea WBA), după ce l-a învins la puncte, la finalul unui meci marcat de o decizie controversată, pe challengerul şi compatriotul său Lamont Roach, sâmbătă seară la Brooklyn.

În vârstă de 30 de ani, Davis rămâne neînvins în 31 de meciuri (30 victorii, dintre care 28 înainte de limită). Deşi era considerat marele favorit, Davis nu a găsit cheia pentru a-l trimite la podea pe Roach (29 ani), al cărui bilanţ rămâne la 25 de victorii, două egaluri şi o înfrângere.

La contabilizarea punctelor, decizia arbitrilor-judecători a fost una controversată. Dacă unul din arbitri a dat avantaj campionului en titre (115-113), ceilalţi doi au dat un rezultat de egalitate (114-114).

Meciul a fost marcat de o eroare de arbitraj bizară, care ar fi putut fi defavorabilă pentru Davis, când acesta a fost pus cu un genunchi în pământ în runda a noua, fără să fie numărat. Decizia a provocat huiduielile publicului şi cu atât mai mult a stârnit controverse cu cât a avut drept consecinţă privarea challengerului de două puncte garantate prin KO în faţa adversarului.

Roach, unul dintre puţinii boxeri care l-au împins pe Davis la limite, a preluat apoi controlul după ce-şi demonstrase capacitatea de a încasa în momentele forte ale adversarului său. Boxer foarte tehnic, lui Roach i-a lipsit un pic de forţă pentru a-i administra campionului prima sa înfrângere. Agerpres