Rareș Toader (28 de ani), primul bărbat care a adus o medalie de aur atletismului românesc într-o competiție de cel mai înalt nivel, după o pauză de 52 de ani, are în spatele succesului său un program foarte dur de antrenament.
Rareș Toader: „Odihna o fac doar duminica”
Cu excepția zilei de duminică, viața lui Rareș Toader este plină de sport. Face două antrenamente, începute de la orele 10:30 și 17:00, iar după fiecare moment al pregătirii este foarte atent la recuperare.
Campionul european de anul trecut a prezentat, în exclusivitate pentru Sport.ro, modalitatea prin care reușește să ajungă la cea mai bună formă fizică a sa.
Cum decurge o zi din viața ta atunci când te antrenezi? Ce program de antrenament ai?
O zi de antrenament din viața mea este compusă din două antrenamente pe zi, respectiv dimineață la ora 10:30 și după amiază la ora 17:00. În intervalul dintre cele două antrenamente are loc refacerea și odihna pentru cel de-al doilea antrenament.
În ce constă mai exact?
Mai exact, refacerea dacă am nevoie de kinetoterapie sau antrenamente pentru a mă reface. După care contează alimentația și medicamentația necesare pentru a susține efortul. Mă trezesc, fac primul antrenament, mă pregătesc de al doilea antrenament. Vin la antrenament, termin antrenamentul, mă duc la masă. După aceea iar urmează refacerea în funcție de ziua respectivă. Poate am masaj, poate am o saună și așa mai departe.
Ai zile libere în programul tău sau te antrenezi zilnic?
Odihna o fac doar duminica. Duminica poate fi dedicată, fără antrenament, doar pentru recuperare.
Rareș Toader, cel mai bun aruncător al greutății din istoria României
Succesul de la Campionatele Europene din 2025 a reprezentat pentru Rareș Toader și stabilirea recordului național la aruncarea greutății în sală (21,27 de metri).
El deținea anterior în țara noastră și recordul pentru aruncarea greutății în aer liber (21,29 de metri, Brno, 2021), dar și bornele maxime ca junior.
- 23,56 de metri reprezintă recordul mondial la aruncarea greutății, în sală, stabilit de americanul Ryan Crouser pe 27 mai 2023.
- 23,37 de metri este recordul în aer liber, deținut tot de Crouser și înregistrat pe 18 iunie 2021.