- Articol susținut de Betano
Fotbalistul în vârstă de 30 de ani, împrumutat un sezon de la Manchester City, a jucat 22 de meciuri în toate competiţiile pentru Everton în actuala stagiune, reuşind două goluri şi şase pase decisive.
Forma lui Grealish la Everton a dus la sugestii că jucătorul ar putea fi rechemat la naţionala Angliei şi ar putea lupta pentru un loc la Cupa Mondială 2026. El a evoluat ultima oară la naţională sub comanda selecţionerului interimar Lee Carsley, în octombrie 2024.
Jack Grealish ar putea schimba iar echipa din vară
Grealish a câştigat trei titluri în Premier League, Liga Campionilor şi Cupa Angliei după ce a venit în 2021 la City de la Aston Villa pentru 100 milioane de lire sterline, sumă care atunci era un record pentru Marea Britanie.
Dar el a căzut în dizgraţie sezonul trecut, fiind titular doar de şapte ori în campionat şi nefiind inclus în lotul pentru Cupa Mondială a Cluburilor din SUA.
Însă, acum Grealish este accidentat, așa cum Sport.ro a scris AICI. Întrebat cum afectează accidentarea lui Grealish posibilitatea de a face transferul permanent în vară, Moyes a spus: ”Nu ne gândim la asta în acest moment. Ne gândim doar la Jack. Suntem supăraţi şi dezamăgiţi pentru el că s-a accidentat.”
Mijlocașul Jack Grealish, momentan accidentat
Mijlocașul nu a mai jucat din 18 ianuarie, fiind în afara lotului în ultimele opt meciuri din Premier League, iar și din acest motiv se ia în calcul posibilitatea ca el să nu rămână și din vară la Everton. În plus, este de remarcat și salariul foarte mare pe care îl are.
Altfel, în acest sens apare posibilitatea ca Jack Grealish să ajungă la Wrexam din vară, dacă echipa va promova din Championship în Premier League, fiind aproape de locurile de baraj.
Fost fotbalist important în naționala Angliei, pentru care a strâns 62 de meciuri și șase goluri, care în carieră a jucat la Tottenham, Marseille sau Sunderland, Chris Waddle consideră că trecerea lui Grealish la Wrexam ar fi o mișcare bună:
”Ce-ar fi dacă o echipă precum Wrexham ar promova? E genul de nume pe care Wrexham l-ar lua în considerare, nu-i așa? Dar, nu sunt sigur dacă și-l pot permite.
Wrexham ar fi afectată destul de tare de Fair Play-ul Financiar, de numărul de spectatori și de cât ar câștiga. Dar, da, ar fi o poveste frumoasă. Jack trebuie să-și dea seama că perioada lui la Manchester City s-a încheiat și trebuie să găsească un club unde să se bucure de fotbal în următorii doi sau trei ani”.











