GALERIE FOTO Manchester City - Liverpool 4-1. ”Cormoranii” au condus pe Etihad, dar au fost ”demolați” în partea secundă

MANCHESTER CITY - LIVERPOOL Liverpool Manchester City Anglia
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 01 Aprilie 2023, 16:26
Data actualizarii: Sambata 01 Aprilie 2023, 16:26

Manchester City a câștigat fără drept de apel meciul cu Liverpool, scor 4-1, după ce oaspeții au deschis scorul.

Liverpool a reușit să deschidă scorul prin Salah, în minutul 17, care a reluat imparabil un șut din interiorul careului. Bucuria ”cormoranilor” nu a durat mult, pentru că Julian Alvarez a restabilit egalitatea în minutul 27.

Manchester City, victorie clară în derby-ul cu Liverpool!

Tot Alvarez a pasat decisiv în primul minut al reprizei secunde pentru reușita lui De Bruyne, care a dus scorul la 2-1. Gundogan a punctat șapte minute mai târziu, cu un șut din șapte metri, la care Alisson nu a avut replică.

Jack Grealish a fost cel care a închis tabela la 4-1 pentru Manchester City în minutul 74, după ce a reluat din alunecare o minge trimisă în careu de Kevin De Bruyne.

În urma acestui rezultat, Manchester City a ajuns la 64 de puncte și este la cinci distanță de liderul Arsenal, după 28 de etape. Liverpool este într-o situație delicată, pe locul șase, cu 42 de puncte, la șapte distanță de ultimul loc care asigură participarea în Champions League.

În următoarea rundă, Manchester City va juca în deplasarea cu Southampton, iar pe Liverpool o așteaptă un alt derby, cu Chelsea, pe Stamford Bridge.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!