Radu Drăgușin s-a întors! Iar de acum cerul e limita pentru internaționalul nostru. De altfel, presa italiană a reconfirmat că e bătaie pe semnătura lui Radu, iar prestația sa sigură, în Crystal Palace – Tottenham (0-1), va spori interesul echipelor care îl vor, în această iarnă.

În mod cert însă, prima opțiune a lui Drăgușin va fi rămânerea, la Tottenham, dacă va primi asigurări că antrenorul Thomas Frank se bazează pe el. Pentru că Radu și-a dorit mereu să joace, în Premier League. De aceea, a și făcut pasul spre cel mai tare campionat din lume, părăsind Serie A. De amintit că, în momentul transferului său de la Genoa, Drăgușin era dorit și de Bayern Munchen (Germania), însă a ales Tottenham pentru că visul său s-a numit Premier League.

Radu Drăgușin, opt meciuri în care poate juca, în ianuarie

Duminică, Tottenham a bifat ultima partidă din 2025. Vestea bună pentru Drăgușin, care mărește bucuria revenirii pe teren e că, în ianuarie, șansele sale de a juca în alte partide pentru londonezi sunt imense!

Explicația acestei situații e simplă și ține de programul sufocant pe care îl va avea Tottenham, în următoarele săptămâni. Concret, echipa pregătită de Thomas Frank va avea numai puțin de opt meciuri oficiale, în ianuarie, după cum se poate vedea mai jos:

*1 ianuarie: Brentford – Tottenham (Premier League)

*4 ianuarie: Tottenham – Sunderland (Premier League)

*7 ianuarie: Bournemouth – Tottenham (Premier League)

*10 ianuarie: Tottenham – Aston Villa (Cupa Angliei)

*17 ianuarie: Tottenham – West Ham (Premier League)

*20 ianuarie: Tottenham – Dortmund (Champions League)

*24 ianuarie: Burnley – Tottenham (Premier League)

*28 ianuarie: Eintracht Frankfurt – Tottenham (Champions League)

De amintit că toate meciurile lui Drăgușin, în Premier League, vor fi în exclusivitate pe VOYO!