Arsenal pleacă de pe Emirates! Unde vor disputa ”Tunarii” meciurile de pe teren propriu

Arsenal pleacă de pe Emirates! Unde vor disputa ”Tunarii” meciurile de pe teren propriu Premier League

Arsenal pleacă de pe Emirates Stadium.

Evident este vorba despre o mutare temporară, asta pentru că Arsenal vrea să crească numărul locurilor de pe Emirates cu ocazia aniversării a 20 de ani de când s-a mutat de pe Highbury, fosta ”casă” a tunarilor.

Arsenal se mută pe Wembley

În acest moment, Emirates are o capacitate de 60.700 de locuri, însă ”tunarii” vor să crească numărul locurilor până la peste 70.000 de locuri. Astfel, Emirates ar deveni cel mai mare stadion al unei echipe de club din Londra, peste West Ham United sau Tottenham.

Se pare că cei de la Arsenal vor să modifice gradul de înclinare a tribunelor și să modifice felul în care scaunele sunt dispuse pentru a adăposti mai mulți suporteri.

Din acest motiv, în timpul lucrărilor, ”tunarii” vor avea nevoie de o casă nouă, iar The Telegraph scrie că Arsenal își va disputa meciurile de pe teren propriu pe Wembley.

Arsenal are un start bun de sezon, iar după primele șapte etape din Premier League, echipa antrenată de Mikel Arteta este pe primul loc, cu 16 puncte, la o lungime în fața lui Liverpool.

Clasamentul din Premier League

VIDEO Rezumat Arsenal - West Ham United 2-0

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!