Participarea noii achiziţii a lui Arsenal, Bruno Guimaraes, la meciul de deschidere din Premier League de vineri, împotriva nou-promovatei Coventry City, este incertă, a declarat antrenorul Mikel Arteta, recunoscând totodată necesitatea de a menţine fotbaliştii în formă fizică optimă în timp ce se pregătesc să-şi apere titlul, scrie Reuters.
Semne de întrebare legate de Bruno Guimaraes
Mijlocaşul brazilian a fost transferat de la Newcastle United în această lună, pentru o sumă estimată de presa britanică la 75 de milioane de lire sterline.
Jucătorul în vârstă de 28 de ani şi-a aplicat gheaţă pe picior după ce a ieşit de pe teren în timpul victoriei de duminică din Community Shield, obţinută în faţa lui Manchester City.
"Evoluează bine, dar să vedem", le-a spus Arteta joi jurnaliştilor, referindu-se la problema medicală a lui Guimaraes.
Ce a declarat managerul Mikel Arteta
Accidentările au pus în pericol lupta pentru titlu a lui Arsenal în sezonul trecut. Echipa a fost lipsită de jucători-cheie în momente cruciale, Kai Havertz, Martin Odegaard, Gabriel Jesus şi alţii absentând perioade îndelungate.
"Cu cât suntem mai dominanţi, cu atât marjele sunt mai mari, cu atât mai bine... trebuie să îmbunătăţim disponibilitatea lotului în anumite compartimente, pentru ca aceste marje să devină mult mai mari", a afirmat Arteta.
Arsenal, ocupanta locului al treilea în clasamentul all-time, cu 14 titluri în primul eşalon englez, nu şi-a păstrat niciodată trofeul în Premier League, deşi a câştigat trei campionate consecutive în anii '30, însă Arteta a declarat că acest sezon pare diferit.
"Mă simt bine. Diferit. Sper că mai bine. Mai entuziasmat ca niciodată, mai însetat de succes ca niciodată... Nu am nicio îndoială că jucătorii noştri au dorinţa necesară. Acum, este ceva ce trebuie să facem în fiecare zi", a spus el.
Arteta a indicat că Arsenal încearcă să-şi consolideze opţiunile defensive, pe fondul informaţiilor din presă potrivit cărora clubul a ajuns la un acord în valoare de 51 de milioane de lire sterline cu Aston Villa pentru transferul fundaşului central englez Ezri Konsa.
"Când vom fi pregătiţi să anunţăm ceva, vă vom anunţa", a adăugat spaniolul.
Pleacă sau nu Myles Lewis-Skelly de la ”tunari”?
De asemenea, Arteta a pus capăt speculaţiilor care îl asociau pe polivalentul Myles Lewis-Skelly cu o plecare de la Arsenal, el declarând că este "100% sigur" că jucătorul în vârstă de 19 ani va rămâne la club.
Însă tehnicianul a recunoscut că este posibil ca unii jucători să fie nevoiţi să plece, pe fondul speculaţiilor privind o posibilă despărţire de Gabriel Martinelli, Gabriel Jesus şi Ethan Nwaneri.
"Este un moment extrem de dificil... dar trebuie să-l înfrunţi cu o onestitate şi o transparenţă autentice. Ştim cu toţii că totul are un început şi un sfârşit. Când se ajunge la final, datoria şi responsabilitatea noastră sunt să gestionăm situaţia în cel mai bun mod posibil, cu respect şi admiraţie faţă de jucător şi faţă de relaţia construită. Însă, la final, suntem nevoiţi să luăm decizii dificile", a spus el, citat de Agerpres.