Clubul din Ghencea l-a prezentat oficial pe Murilo Radke, un ridicător cu un palmares impresionant, inclusiv titlul de campion mondial la nivel U21 cu naționala Braziliei.
Lovitură în mercato! Steaua a semnat cu un campion mondial: „Bem vido!”
Radke, care a evoluat sezonul trecut pentru Corona Brașov, vine cu o experiență uriașă acumulată în campionatele puternice din Brazilia, Italia, Polonia și Turcia. Cu Brașovul, a cucerit Cupa României și medalia de argint în Divizia A1.
Jucătorul născut în Porto Alegre a făcut parte din selecționata de seniori a Braziliei, alături de care a câștigat aurul la Jocurile Pan-Americane din 2011, Cupa Pan-Americană în 2013 și a obținut trei medalii de argint în World League (2013, 2014, 2017). De asemenea, a fost desemnat cel mai bun ridicător la Campionatul Mondial de juniori din 2009.
Clubul a anunțat transferul pe rețelele sociale cu mesajul: „Bem vido, Murilo!”.