Dinamo, campioana en-titre a României la volei masculin, a anunțat transferul extremei Janis Medenis, titular în naționala Letoniei.
”VOLEI MASCULIN. Janis Medenis la Dinamo ⚡️
Secția de volei masculin continuă consolidarea lotului pentru noul sezon competițional prin transferul jucătorului leton Janis Medenis, component de bază al echipei naționale a Letoniei, cu prestații remarcabile în turneul recent încheiat la Mioveni din Golden League. Janis vine să întărească postul de extremă.
Janis Medenis, ”turnul” de 2,06 metri, va juca în Ștefan cel Mare
Internaționalul leton are 24 de ani și o talie impresionantă pentru o extremă, 2,06 m🫡
Janis a realizat eventul în 2019 în Letonia și a câștigat titlul în 2021. Ultima echipă la care a evoluat este VC Cherno More Bask, în Bulgaria.
Bine ai venit în familia Dinamo, Janis! 🔥 Mult succes!”, a postat CS Dinamo București.
”<<Bestia din Letonia>> a semnat cu Dinamo! Transfer cu greutate în Ștefan cel Mare”, a punctat și Doar Dinamo.