Portretul lui "Laurentiu Van Reghecampf"! Omul care a trezit la viata un monstru in fotbal:

frank de boer Laurentiu Reghecampf True Story
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 02 Aprilie 2014, 13:35
Data actualizarii: Miercuri 02 Aprilie 2014, 17:18

► Sport.ro va prezinta: Saptamana unui record istoric la Ajax! Azi, 19.45: Waalwijk - Ajax; duminica, 15.30: Vitesse - Ajax

In 2010, Frank de Boer era numit antrenor principal la Ajax si pornea la un drum foarte dificil. Echipa cu cele mai multe trofee in fotbalul olandez nu mai castigase titlul in Eredivisie de 7 sezoane.

In 2012, Laurentiu Reghecampf era numit antrenor principal la Steaua si pornea la un drum foarte dificil. Echipa cu cele mai multe trofee in fotbalul romanesc nu mai castigase titlul in Liga I de 7 sezoane.

Frank de Boer a reusit sa transforme Ajax-ul intr-un timp record. Ca si Laurentiu Reghecampf in cazul Stelei. Pana la un punct, carierele celor doi antrenori isi gasesc cateva asemanari. Dar viitorul suna mai bine in cazul olandezului. De ce?

In Olanda, Frank de Boer e pe cale sa realizeze o performanta neatinsa in istoria impresionanta a clubului Ajax. Niciodata Ajax n-a reusit sa cucereasca titlul de 4 ori consecutiv, iar asta s-ar putea intampla, matematic, pana la finalul saptamanii.

Ajax joaca in aceasta seara cu Waalwijk, de la ora 19.45 si duminica, de la 15.30, pe teren propriu cu Vitess, iar Sport.ro va transmite in direct aceste doua partide.

Ultima perioada de dominatie autoritara a lui Ajax in fotbalul olandez a fost la mijlocul anilor '90, cand pe teren se afla actualul antrenor, Frank de Boer, si a carui generatie avea sa aduca ultimul trofeu Champions League din vitrina clubului. Ajax a cucerit atunci trei titluri la rand, in 1994, 1995 si 1996. Dupa 14 trofee castigate ca jucator pe Amsterdam Arena, Frank de Boer a ajuns, in 1999, la Barcelona.

Continuand paralela cu Laurentiu Reghecampf, in cazul romanului saltul s-a facut la un alt nivel. Dupa ce a castigat tot ce se putea castiga pe plan intern cu Steaua, in a doua jumatate a anilor '90, Reghe a ajuns, in 1998, sub forma de imprumut, in Bulgaria, la Litex Lovech. Au urmat apoi noua sezoane petrecute la echipe de mana a doua, sau chiar de liga a doua, din fotbalul german: Energie Cottbus, Alemannia Aachen si FC Kaiserslautern. Pentru Reghe a fost o perioada fara rezultate notabile, cu o singura convocare la echipa nationala si marcata de zvonuri legate de implicarea in afaceri necurate cu personaje dubioase din lumea sarba. (dezvaluirile lui Cornel Dinu anul trecut, in ProSport).

DE CE "DE BOER LA BARCA" SI "REGHE LA KRASNODAR"?

Drumurile lui Laurentiu Reghecampf si Frank de Boer s-au intersectat anul trecut, cand romanul a iesit invingator dupa o seara magica pe National Arena. Steaua a invins-o pe Ajax, iar Reghe a continuat sa-si paveze cariera de antrenor cu victorii impresionante (1-0 cu Chelsea, campioana Europei), trofee si recorduri interne.

Dar de ce se vorbeste despre Frank de Boer ca despre un posibil viitor antrenor la Tottenham, Barcelona sau Inter Milano, iar Laurentiu Reghecampf tocmai a pus pe hold oferte de la Krasnodar, Rubin Kazan sau echipe din fotbalul arab?

Ca in orice 'afacere' din fotbal, 'brandul' conteaza enorm si in cazul antrenorilor si tine loc, uneori, si de rezultate. La numai o saptamana dupa ce Ajax a fost eliminata rusinos, 1-6, de Red Bull Salzburg, ziarele din Anglia au vorbit despre posibilitatea reala ca Frank de Boer sa ajunga la finalul sezonului in Premier League, la Tottenham.

Cateva zile mai tarziu, presa catalana l-a inclus pe De Boer pe lista posibililor inlocuitori ai lui 'Tata' Martino pe banca Barcelonei. Un singur lucru este cert: Frank de Boer nu ar duce lipsa de oferte sclipitoare in cazul in care ar decide sa o paraseasca pe Ajax la finalul acestui sezon, dupa 4 ani de glorie totala.

La 43 de ani, De Boer are un CV impresionant, cu nume uriase si o sumedenie de trofee in palmares, stie sa vorbeasca la perfectie engleza si spaniola si, foarte important, vine din Olanda, o tara care a fost cum nu se poate mai generoasa cu fotbalul de-a lungul istoriei.


18 trofee a castigat Frank de Boer pe Amsterdam Arena, atat ca jucator, cat si ca antrenor; la acestea s-ar mai putea adauga doua, daca Ajax castiga titlul si cupa in Olanda la finalul acestui sezon


144 de meciuri a jucat Frank de Boer in tricoul Barcelonei


112 selectii are De Boer in nationala Olandei


1 trofeul Champions League (1995), o Cupa UEFA (1992) si o Supercupa a Europei (1995) a castigat Frank de Boer cu Ajax


Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!