Situatia incredibila in care a ajuns un jucator cu 21 de trofee la Barcelona! Nicio echipa nu-l mai vrea, doar Man United poate sa-l salveze

fc barcelona Victor Valdes Transfer Market
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 12 August 2014, 17:50
Data actualizarii: Marti 12 August 2014, 17:48

Transferurile din aceasta vara au facut ca Victor Valdes sa mai aiba foarte putine optiuni - din marile echipe ale Europei, doar Man United i-ar putea da o sansa

Catalanii de la Sport scriu astazi despre situatia in care a ajuns Victor Valdes - portarul care a castigat 6 titluri si 3 Ligi ale Campionilor cu Barcelona (21 de trofee in total) a decis sa nu isi prelungeasca intelegerea cu echipa la care a crescut. Accidentarea din primavara a facut ca mutarea la AS Monaco sa cada, acestia alegand sa-l aduca pe Stekelenburg sub forma de imprumut.

Ramane fara echipa?

Luand in considerare salariul sau, numai cluburile importante ale Europei, echipele care joaca in Champions League sau dispun de resurse financiare importante, isi pot permite sa ia un portar ca Valdes. In Spania, Barcelona, Atletico si Real s-au blindat pe postul de portar, primii avandu-i pe Ter Stegen si Bravo, campioana Spaniei aducandu-i pe Moya de la Getafe si pe Oblak de la Benfica dupa plecarea lui Courtois inapoi la Chelsea, iar Real l-a adus pe Keylor Navas.

In Anglia, Manchester City i-a adus un concurent puternic lui Joe Hart in persoana lui Willy Caballero, Arsenal l-a luat pe Ospina, Tottenham pe Vorm iar Southampton, echipa care dispune de multi bani dupa ce a vandut jucatori de peste 100 de milioane de euro in aceasta vara, a ales varianta Forster, cel pe care l-a cumparat de la Celtic. La Chelsea are loc un duel incredibil intre Petr Cech si Thibaut Courtois iar Liverpool nu e interesata sa aduca un portar cu un salariu atat de mare in conditiile in care Simon Mignolet este vazut ca titular.

Astfel, unica solutie din Premier League este Manchester United, Van Gaal cunoscandu-l foarte bine pe Valdes iar De Gea a dovedit in trecut ca are momente in care gafeaza daca nu are parte de competitie pe post.

In Germania si Franta, variantele sunt putine. Bayern l-a adus pe Pepe Reina iar Borussia Dortmund, Shalke 04 si Bayer Leverkusen au portari cu nume si nu sunt cunoscute ca echipe care sa ofere salarii precum cel cerut de Valdes. PSG poate reprezenta o varianta avand in vedere ca presa din Franta si Anglia a scris in aceasta vara ca Lloris este dorit pentru a se lupta cu Sirigu pentru postul de titular. Nu s-a mentionat insa deloc numele lui Valdes.

In Serie A, variantele cele mai bune sunt AS Roma si Napoli dupa ce AC Milan si-a asigurat poarta odata cu achizitionarea lui Diego Lopez. La Inter sau Juventus Valdes nu ar avea prima sansa la titularizare si este dificil de adus un portar cu un salariu imens care sa stea pe banca. In schimb, Roma si Napoli se bazeaza pe De Sanctis (37 de ani) iar Rafa Benitez se bazeaza pe Andujar.

In cazul in care nu isi va gasi o echipa puternica, pentru Valdes raman variantele Rusia, Ucraina, Turcia sau chiar Grecia, acolo unde Eric Abidal a ales sa plece la Olympiakos dupa ce AS Monaco nu l-a mai adus pe Valdes.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!