FOTO Sorana Cîrstea, OUT! Românca s-a oprit în semifinale la Iași

Sorana Cîrstea, OUT! Românca s-a oprit în semifinale la Iași Tenis

Sorana Cîrstea s-a oprit în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași.

Sportiva românca a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, favorita numărul 6. 

Meciul a fost dominat locul 102 WTA, care s-a impus cu 6-4, 6-3, după o oră și 35 de minute de joc.

Sorana Cîrstea, OUT! Românca s-a oprit în semifinale la Iași

A fost a patra confruntare directă între cele două jucătoare, iar Teichmann și-a păstrat palmaresul perfect, câștigând de fiecare dată fără să cedeze vreun set.

  • Sorana cirstea 97

Sorana ratează astfel calificarea în finala competiției organizate în țară. Totuși, datorită parcursului de la Iași, urcă în ierarhia mondială până pe poziția 136.

De cealaltă parte, Teichmann își continuă parcursul solid și urcă pe locul 80 în clasamentul live WTA. Dacă va cuceri trofeul, va ajunge pe locul 71.

În cealaltă semifinală a competiției se întâlnesc două românce: Irina Begu (cap de serie 7) și Jaqueline Cristian (cap de serie 2), cea mai bine clasată româncă la această ediție. Cele două s-au mai întâlnit de două ori până acum și fiecare are câte o victorie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!