Cosmin Olăroiu are motive de satisfacție! „Misiunea imposibilă“ care i-a fost încredințată, de a duce naționala Emiratelor la un Mondial doar pentru a doua oară în istorie, tocmai a devenit un pic mai accesibilă.
Explicația ține de faptul că, la tragerea la sorți pentru preliminariile Mondialului din 2026, zona asiatică, faza a 4-a, reprezentativa arabă a picat în ceea ce poate fi catalogată drept grupa perfectă! Din prima urnă, echipa lui Oli a evitat Arabia Saudită și a picat cu Qatar, o națională mai slab cotată. Apoi, din urna a treia a ieșit Oman, în loc de Indonezia, aici diferența fiind insesizabilă între echipe.
Olăroiu, două meciuri cruciale în decurs de trei zile
Așadar, plasată în grupa A, naționala Emiratelor va juca două meciuri cruciale, la Doha, în luna octombrie. Qatar va găzdui partidele din această serie, deoarece s-a aflat în prima urnă valorică. În grupa cealaltă, formată din Arabia Saudită, Irak și Indonezia, partidele se vor desfășura, la Jeddah (Arabia Saudită).
Revenind la Olăroiu, programul grupei A arată așa:
*8 octombrie: Qatar- Oman
*11 octombrie: Emirate – Oman
*14 octombrie: Qatar – Emirate
La finalul acestor partide, prima clasată obține biletele pentru CM 2026, în timp ce ocupanta locului 2 va avansa în a 5-a etapă a preliminariilor asiatice.
Olăroiu, optimist
După ce a aflat numele echipelor adverse din grupa Emiratelor, Cosmin Olăroiu a oferit o scurtă analiză pentru ceea ce urmează pentru naționala pe care a preluat-o, la finalul lunii mai.
„E o grupă destul de echilibrată. După părerea mea, toate cele trei echipe au șanse egale de calificare. Diferența se va face printr-o pregătire bună pentru meciurile din luna octombrie. Echipa care va ajunge, la Doha, la capacitate maximă va fi favorită acolo. Vorbim despre o grupă în care detaliile și o foarte bună pregătire mentală pot face diferența pe teren. Atât Qatar, cât și Oman au niște jucători de mare calitate. Ceea ce înseamnă că trebuie să muncim din greu, în următoarea perioadă“, a declarat Olăroiu.
Selecționerul român al Emiratelor a pus la cale un stagiu de pregătire pentru naționala Emiratelor, în Europa, în perioada 25 iulie – 5 august. Apoi, jucătorii primei reprezentative se vor întoarce la cluburilor lor, în condițiile în care campionatul din Emirate începe pe 15 august.
La finalul lunii septembrie, Olăroiu va face convocările, iar meciurile decisive de calificare, cele din Qatar, vor fi precedate de un alt stagiu de pregătire.