Serena și Venus Williams erau așteptate să joace în această seară în proba de dublu a turneului de la Wimbledon împotriva cuplului Camilia Osorio - Solana Sierra.
Serena Williams s-a retras din proba de dublu de la Wimbledon
Cu puțin timp înainte de startul partidei, Serena Williams a anunțat că este obligată să se retragă din cauza unor probleme serioase la nivelul genunchiului apărute după ce a jucat în proba de simplu. Sportiva din SUA a postat mai multe imagini cu tratamentele care i-au fost aplicate în zadar.
"Sunt devastată că trebuie să mă retrag din proba de dublu. Faptul că am putut reveni în competiție a fost un adevărat dar, iar oportunitatea de a juca din nou alături de Venus a însemnat enorm pentru mine. Am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să fiu pregătită, însă, din păcate, genunchiul meu pur și simplu nu este încă pregătit pentru competiție.
Sunt deosebit de recunoscătoare directorului turneului, Jamie Baker, și întregii echipe de organizare pentru că mi-au oferit toate șansele de a juca aici. Vă mulțumesc și vouă, fanilor, pentru susținerea extraordinară și pentru că ați făcut această revenire atât de specială... Tot ce pot spune este să rămâneți pe recepție pentru că s-ar putea să ne vedem într-un oraș apropiat de voi.
Fotografia cu seringile arată lichidul care mi-a fost extras din genunchi după meciul de simplu... Uf! Vestea bună este că genunchiul meu nu ar trebui să se mai umfle și să acumuleze atât de mult lichid. Vestea proastă este că, oricât de mult m-am străduit, pur și simplu nu am reușit să-l pregătesc la timp pentru proba de dublu", a transmis Serena Williams.























