Revenirea lui Roger Federer, pusă sub semnul întrebării: "Muncesc cât îmi este permis"

Roger Federer Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 02 Februarie 2022, 20:38
Data actualizarii: Miercuri 02 Februarie 2022, 20:52

"Sunt foarte motivat", a declarat elveţianul Roger Federer, care nu a mai apărut pe un teren de tenis după ce a fost învins anul trecut în sferturi de finală la Wimbledon, el având nevoie de o a treia operaţie la genunchiul drept, scrie L'Equipe.

În noiembrie, Federer a explicat deja că nu trebuie aşteptată revenirea sa în competiţie înainte de vara lui 2022. Deocamdată, nu a fost stabilită o dată pentru revenirea elveţianului, dar este clar că el nu va juca la Roland Garros şi există mari îndoieli şi în legătură cu Wimbledon, turneul său preferat.

"Lunile următoare vor fi foarte interesante şi importante pentru mine. Cred că voi avea o idee mult mai clară în aprilie, voi ştii cum stau cu corpul meu", a explicat el într-un interviu acordat unuia din sponsorii săi, banca Credit Suisse, citat de Agerpres. 

Federer a spus că este departe de a fi refăcut: "Încă nu pot alerga. Nu pot face starturi sau opriri bruşte. Sper că voi putea începe asta peste câteva săptămâni şi vom vedea cum reacţionează corpul."

Tenismanul, în vârstă de 40 de ani, nu a renunţat la hotărârea de a juca în circuitul ATP în 2022: "Sunt foarte motivat. Mâine (miercuri - n. r.) reiau munca în sală. Muncesc cât îmi este permis. Chiar dacă totul merge încet, sunt momente plăcute. Mi-ar plăcea să fac mai mult, însă medicii nu-mi dau voie."

Gest elegant după succesul lui Nadal de la Australian Open

Roger Federer l-a felicitat pe Rafael Nadal pentru succesul său la Australian Open 2022 și performanța de a deveni primul tenismen cu 21 de Grand Slam-uri câștigate. 

Rafael Nadal i-a întrecut pentru prima dată pe Roger Federer și Novak Djokovic în clasamentul care numără titlurile de Grand Slam câștigate în toate timpurile. Câștigând la Melbourne în 2022, Nadal devine primul tenismen cu 21 de trofee de mare șlem în palmares. 

„Ce meci! 

Prietenului meu și marelui rival, Rafael Nadal,

Felicitări din toată inima pentru că ai reușit să devii primul tenismen care câștigă 21 de titluri de mare șlem. Cu câteva luni în urmă, glumeam că suntem amândoi în cârje. Incredibil. Niciodată să nu subestimezi un mare campion. Etica ta de muncă incredibilă. Dedicarea și spiritul tău de luptă sunt o inspirație pentru mine și mulți alții în lume. 

Sunt mândru să împart această eră cu tine și onorat să joc un rol în a te împinge să reușești mai multe victorii, la fel cum ai făcut și tu pentru mine în ultimii 18 ani. 

Sunt sigur că mai ai multe reușite înainte, dar momentan bucură-te de asta!”, au fost cuvintele superbe redactate de Roger Federer pentru a-l felicita pe Rafael Nadal. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!