Chiar dacă stă să termine un sezon în care a absentat timp de patru luni și jumătate, din cauza unor probleme serioase, acuzate la încheietura mâinii drepte, Carlos Alcaraz (23 de ani, 3 ATP) se poate considera unul dintre cei mai norocoși tenismeni ai întregului an 2026.
Dincolo de privilegiul de a-și fi îndeplinit visul de a completa marele șlem la doar 22 de ani, adjudecându-și titlul de campion la Melbourne în ciuda unei semifinale teribil de complicate cu Alexander Zverev, în care a avut abilități fizice limitate, Alcaraz trăiește bucuria de a fi adunat patru titluri ATP în actualul sezon, în care își mai poate îndeplini un vis de carieră: câștigarea Turneului Campionilor.
Carlos Alcaraz are o șansă rarisimă la câștigarea Turneului Campionilor, trofeul care îi lipsește din palmares
Spre deosebire de Rafael Nadal, care și-a încheiat cariera de peste două decenii fără acest trofeu în palmares, Carlos Alcaraz se poate îndrepta înspre Novak Djokovic, din punctul de vedere al unui palmares din care să nu lipsească nicio distincție majoră.
Finalist pierzător în Turneul Campionilor de anul trecut, Carlos Alcaraz are aliniată, în fața sa, o șansă rarisimă de a-și apropia acest trofeu.
Novak Djokovic mai are șanse mici de calificare la această competiție, iar campionul en-titre, Jannik Sinner, a anunțat deja că nu va mai participa la vreo competiție oficială, în 2026.
Turneul Campionilor se anunță o luptă în doi, între Zverev și Alcaraz
În contextul dat, Alcaraz este văzut ca principal contra-candidat al germanului Alexander Zverev la câștigarea trofeului, tenismen pe care spaniolul l-a învins de 7 ori în cele 13 întâlniri directe.
Deși echilibrat, raportul duelurilor dintre Alcaraz și Zverev indică o supremație a ibericului când vine vorba despre perioada recentă. În ultimele cinci meciuri directe, Zverev a câștigat unul singur, într-un meci de grupă la Turneul Campionilor, dar a pierdut o finală de Grand Slam, la Roland Garros - chiar după ce l-a condus cu 2-1 la seturi pe Alcaraz -, dar și două semifinale, în Cincinnati și Melbourne.











































