Turneul de la Roma se apropie de final. Sorana Cîrstea (36 de ani, 27 WTA) a părăsit competiția după un parcurs admirabil, oprindu-se în semifinale: 4-6, 3-6 cu Coco Gauff (SUA, 22 de ani, 4 WTA).
În ultimul act al întrecerii, Gauff va întâlni învingătoarea duelului Swiatek (Polonia, 24 de ani, 3 WTA) - Svitolina (Ucraina, 31 de ani, 10 WTA).
Chiar dacă această competiție se apropie de sfârșit, un meci de pe tabloul feminin, din sferturi, a dat naștere la discuții aprinse în mediul online. Și mulți sunt de părere că subiectul principal al acestor dezbateri e victima „body-shaming-ului“. Mai pe românește spus: e jignită din cauza fizicului ei.
Jelena Ostapenko, pozele care au transformat-o în ținta internetului
În această postură nedorită a ajuns Jelena Ostapenko (Letonia, 28 de ani, 36 WTA). În duelul cu Sorana Cîrstea, sportiva de 28 de ani a fost învinsă în minimum de seturi: 1-6, 6-7.
Imaginile confruntării Cîrstea – Ostapenko au scos în evidență două situații diametral opuse. De o parte a fileului s-a aflat „Sori“, într-o formă fizică de invidiat, la 36 de ani. De partea cealaltă, impresia generală a fost că Ostapenko are niște kilograme în plus. Multe!
Potrivit cifrelor din CV-ul ei, Ostapenko cântărește 68 de kilograme la o înălțime de 1,77 de metri. Ce-i drept, nicăieri nu e precizat când a fost măsurată ultima dată greutatea jucătoarei din Belarus.
Pe de altă parte, susținătorii lui Ostapenko sunt de părere că la aceste cifre – 1,77 de metri și 68 de kilograme – ea are un fizic normal pentru o jucătoare de forță. Dar cei care sunt de părere că Jelena e „grasă“ subliniază faptul că ea rămâne fără suflu, la schimburi mai lungi și că, în general, e epuizată mult prea repede.
Cert e că Jelena Ostapenko nu e prima sportivă din circuitul feminin care ajunge în prim-plan din cauza presupuselor kilograme în plus pe care le-ar avea. În această situație s-a aflat mult timp și canadianca Bianca Andreescu (25 de ani, 137 WTA), unii punând accidentările ei pe seama unei greutăți peste limita normalului.