LIVE TEXT FC Argeș - Rapid, derby-ul codașelor din play-off, de la 20:30!

FC Argeș - Rapid, derby-ul codașelor din play-off, de la 20:30! Superliga

Partida dintre FC Argeș și Rapid, LIVE TEXT pe Sport.ro.

FC Argeș - Rapid

LIVE TEXT pe Sport.ro de la ora 20:30, FC Argeș și Rapid joacă în derby-ul codașelor din play-off-ul Superligii.

Este meciul echipelor situate pe locurile din play-off-ul pentru titlu cărora sezon de sezon li se refuză dreptul de a juca în cupele europene în favoarea primelor clasate din play-out-ul pentru retrogradare, conform legilor fotbalului românesc.

Ultima victorie a lui FC Argeș, chiar pe terenul Universității Craiova

13 martie 2026, Universitatea Craiova - FC Argeș 0-1: a fost singura victorie reușită de piteșteni în ultimele nouă meciuri jucate în campionat, în rest au trei remize și cinci partide pierdute la limită.

Tot un succes au și giuleștenii în precedentele nouă etape (14 martie 2026, Rapid - Dinamo 3-2), interval în care au mai înregistrat două rezultate de egalitate și șase înfrângeri.

16 dintre cele 40 de goluri marcate de argeșeni pe durata sezonului au fost înscrise pe contraatac, locul 1 la acest capitol.

Opt dintre cele 15 goluri înscrise de rapidiști din faze fixe au fost reușite în urma unor cornere.

În cazul în care va fi utilizat, Ionuț Rădescu va bifa meciul cu numărul 100 în Superligă.

Meciul 80 în prima ligă între FC Argeș și Rapid

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 79 de ori, de 24 de ori au câștigat piteștenii, de 38 de ori s-au impus bucureștenii, iar alte 17 partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu FC Argeș gazdă: 39 jocuri - 17 victorii FC Argeș - 9 remize - 13 succese Rapid.

Prima confruntare a avut loc pe 15 octombrie 1961, Dinamo Piteşti - Rapid 1-1, goluri înscrise de Vasile Florescu, respectiv Nicolae Georgescu.

Întâiul succes din contul giuleştenilor s-a consemnat pe 13 mai 1962, Rapid - Dinamo Piteşti 2-0. Ambele reuşite au purtat semnătura lui Ion Ionescu, nimeni altul decât cel mai bun marcator din istoria grupării bucureştene pe prima scenă (107 goluri).

Prima victorie bifată de piteşteni: 15 mai 1966, Dinamo Piteşti - Rapid 2-1.

Cea mai mare diferenţă de scor: 30 aprilie 1995, Rapid - FC Argeş 5-0 (antrenori Sorin Cârţu / Marian Bondrea).

Piteștenii sunt fără victorie în Superligă din 21 aprilie 2009, FC Argeș - Rapid 1-0.

Cea mai recentă dispută directă pe prima scenă: 13 aprilie 2026, Rapid - FC Argeș 0-0.

Bogdan Andone (FC Argeș) a fost campion cu Rapid, Costel Gâlcă (Rapid) a debutat în fotbalul mare la FC Argeș

De reamintit că Bogdan Andone a evoluat la Rapid timp de patru sezoane (1996-1997 / 1999-2000), câștigând titlul cu giuleștenii în 1998-1999. 

De partea cealaltă, Constantin Gâlcă a jucat în tricoul celor de la FC Argeș, unde a și debutat pe prima scenă (6 decembrie 1989, FC Argeș - Flacăra Moreni 2-0). Info: LPF

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!