Sorana Cîrstea (36 de ani, 26 WTA) și Jaqueline Cristian (27 de ani, 33 WTA), cele mai în formă jucătoare de tenis ale României au fost oprite în faza șaisprezecimilor de finală ale competiției din capitala Spaniei.
Cu Simona Halep campioană pe zgura de la Madrid, în 2016 și în 2017, dar și cu recentul succes conturat de Sorana Cîrstea, în proba de dublu, în 2025, România a trăit mai multe momente extraordinare, cu ocazia acestei întreceri, între care și un sfert de finală jucat între Simona Halep și Irina Begu, în ediția din urmă cu zece ani.
România, „predestinată” să aibă încă o dată două jucătoare în top 30 WTA
Chiar dacă turneul s-a terminat pentru reprezentantele țării noastre, finalul brusc, în care am simțit că Sorana Cîrstea ar fi putut obține mai mult din confruntarea cu a treia jucătoare a lumii, Cori Gauff, iar Jaqueline Cristian și-a arătat abilitatea, în setul secund al partidei cu Aryna Sabalenka, finalul competiției poate aduce vești nebănuit de plăcute pentru tenisul românesc.
Configurația actuală a clasamentului WTA o vede pe Sorana Cîrstea rămânând fermă pe poziția 26 a ierarhiei mondiale, pe când Jaqueline Cristian avansează patru locuri și este programată să intre, în premieră, în top 30 WTA.
Cu locul din prezent, 33, drept cea mai înaltă clasare a carierei, Jaqueline Cristian urmează să își îmbunătățească recordul personal, în cazul în care jocul rezultatelor nu va schimba situația, în zilele următoare.


















































































































