În urmă cu 22 de ani, Maria Sharapova câștiga turneul de la Wimbledon, la doar 17 ani, după o finală adjudecată în minimum de seturi, în detrimentul Serenei Williams.
Momentul avea să preceadă o carieră extraordinară din partea jucătoarei din Federația Rusă, care a devenit, ulterior, de cinci ori campioană în turneele majore și cu un total de 36 de trofee individuale în palmares.
Kristina Liutova, aproape de intrarea în top 100 WTA, la doar 16 ani
Vara anului 2026 o vede pe Kristina Liutova - jucătoare clasată pe locul 229 WTA, la startul întrecerii WTA 250 de la Memphis, SUA - reușind una dintre marile surprize ale sezonului, în circuitul de elită al tenisului feminin.
Rusoaica Liutova a rezistat eroic în meciul câștigat în calificări, în trei seturi, în fața Mariei Kozyreva, sportivă clasată pe locul 621 WTA. După ce a învins-o extrem de greu, 6-3, 2-6, 7-6 (4), pe jucătoarea aflată în afara top 500 mondial, Kristina Liutova a avut șansă și în primul meci jucat pe tabloul principal, în care a beneficiat, la scorul de 7-6 (2), 4-6, 5-4, de abandonul Ekaterinei Alexandrova, număr 19 WTA.



















































