GALERIE FOTO După Madrid, Sorana Cîrstea se poate îmbogăți și la Roma: ce premii vor fi puse în joc în acest an

După Madrid, Sorana Cîrstea se poate îmbogăți și la Roma: ce premii vor fi puse în joc în acest an Tenis

Sorana Cîrstea se va afla pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Roma grație clasamentului protejat.

Sorana Cîrstea (35 de ani) a ratat întreaga jumătate secundă a sezonului 2024, din cauza unor dureri la picior pentru care s-a operat în luna august.

Fără presiune în ceea ce ar putea fi ultimul sezon al carierei sale de jucătoare profesionistă, jucătoarea din Târgoviște a ieșit campioană în proba de dublu a turneului de la Madrid, performanță pentru care a încasat un cec în valoare de €200,280.

Sorana Cîrstea are garantat la Roma un premiu de €13,150

Chiar dacă momentan se situează în afara top 120 mondial, Sorana Cîrstea va participa pe tabloul principal al turneului WTA 1000 de la Roma grație clasamentului protejat, opțiune prin care sportivele își reactivează poziții anterior ocupate în clasament, pierdute ulterior din cauza unor absențe aduse de accidentări.

În ediția 2025 a întrecerii WTA 1000 din capitala Italiei, care va avea loc în perioada 6 - 18 mai, Sorana Cîrstea va încasa un minimum de €13,150.

Sorana Cîrstea

  • Sorana cirstea japonia decembrie 24

Cea mai bună performanță a Soranei la Roma: calificare în optimi, anul trecut

O victorie în competiția propriu-zisă i-ar aduce un premiu de €21,215, pe când o egalare a celui mai bun rezultat al său în carieră în capitala Italiei ar aduce cu sine o recompensă de €66,110.

Sfertfinalistele vor încasa câte €124,700, iar cele patru semifinaliste, premii de €240,380.

Finalista pierzătoare își va apropia aproape jumătate de milion de euro, iar campioana se va îmbogăți cu €877,390.

Iga Swiatek a ieșit de trei ori campioană, în ultimele patru ediții desfășurate ale turneului de la Roma.

În 2020, Simona Halep a reușit să câștige unicul titlu de campioană în capitala Italiei.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!