Jannik Sinner a avut un an dominant în circuitul ATP, reușind să devină primul tenismen, din ultimii 36 de ani, care a câștigat, consecutiv, cinci titluri de campion în competițiile ATP Masters 1000.
Italianul nu a avut milă de nimeni la Indian Wells, Miami, Monte-Carlo, Madrid și Roma, după care a triumfat la Wimbledon, răzbunând o eliminare dureroasă la Roland Garros, în turul secund, într-o partidă în care a cedat din punct de vedere fizic, pe fondul caniculei de la Paris.
Jannik Sinner, condamnat să stea pe bară și să vadă cum pierde locul unu în clasament
Cu un titlu de mare șlem în palmares, în 2026, dar având și privilegiul de a fi petrecut marea parte a stagiunii pe întâia poziție a clasamentului mondial, Jannik Sinner nu se poate declara dezamăgit de bilanțul acestui an, chiar dacă îl observă dintr-o postură nefericită: se recuperează după o accidentare la genunchi care nu îi va permite să mai joace tenis până în 2027.
Absent de la Turneul Campionilor, după două trofee adjudecate la rând, Jannik Sinner pare să aibă timp limitat ca număr unu mondial.















































































