GALERIE FOTO Totul a devenit clar! Până unde poate urca Sorana Cîrstea în clasamentul WTA, în 2026

Totul a devenit clar! Până unde poate urca Sorana Cîrstea în clasamentul WTA, în 2026 Tenis

Sorana Cîrstea se va deplasa în Asia pentru o serie de patru competiții WTA.

Ocupantă a locului 16 în clasamentul WTA, Sorana Cîrstea a anunțat că vrea să participe la patru competiții de hard, în stagiunea asiatică programată în finalul sezonului 2026.

Anul curent poate rămâne ultimul al carierei de peste două decenii a româncei, în tenisul profesionist, dar, chiar dacă va decide să agațe racheta în cui, Sorana Cîrstea are numeroase motive de mândrie, înainte de a merge în Asia.

Sorana Cîrstea, două turnee în China, în luna octombrie

Campioană la Transylvania Open, sfertfinalistă la Roland Garros, dar și cu victorie semnată de la 0-1 la seturi împotriva fostului număr unu mondial, Arina Sabalenka, Sorana Cîrstea se apropie să depășească borna de patruzeci de victorii în meciurile oficiale, în 2026.

Obiectivul se anunță o formalitate de îndeplinit, Sorana Cîrstea având, la ora actuală, 39 de succese adunate în acest an, în WTA.

Sorana Cîrstea

  • Jaqueline cristian angelica moratelli irina camelia begu sorana cirstea transilvania open 2025 wta 250 07022025

Dar Sorana Cîrstea poate visa și la obiective mai mărețe, în ceea ce pot fi ultimele săptămâni de carieră, în tenisul profesionist.

Deși complicată, intrarea în premieră în top 10 WTA este o țintă posibilă a Soranei Cîrstea, în cele patru competiții la care va lua parte la Wuhan, Ningbo, Tokyo și Hong Kong.

Matematic, Cîrstea poate obține punctele necesare pentru accederea în top 10 mondial

În momentul de față, Sorana Cîrstea are de strâns o diferență de 1536 de puncte WTA până la ocupanta locului zece în ierarhia actualizată, Marta Kostyuk.

La Wuhan, Cîrstea are de apărat punctele aferente calificării în turul trei, pe când la Ningbo va începe turneul fără niciun punct de apărat, nemaiparticipând aici din 2023, situație care se repetă și în cazul întrecerii din capitala Japoniei.

La Hong Kong, Sorana Cîrstea a fost în sferturile de finală, în 2025, dar câteva parcursuri solide la Wuhan, Ningbo și Tokyo îi pot aduce sute de puncte în plus.

Cîrstea mai poate obține peste 2000 de puncte WTA, în 2026

În cel mai fericit caz, Sorana Cîrstea ar putea obține un maximum de 935 de puncte la Wuhan, câte 500 la Ningbo, respectiv Tokyo, dar și 196 de puncte la Hong Kong. În scenariul virtual imposibil, în care Cîrstea ar câștiga aceste patru turnee, ar adăuga 2131 de puncte la totalul său, care, la ora actuală, ar conduce-o până pe locul 9 în clasament, peste Iga Swiatek.

Pentru posibila intrare în top 10 mondial, Sorana Cîrstea ar trebui să câștige 72% din punctele puse în joc, permițându-și să nu obțină doar 595 din cele 2131 puse în joc.

Programul Soranei Cîrstea în stagiunea asiatică a sezonului 2026

  • WTA 1000 Wuhan - 12-18 octombrie
  • WTA 500 Ningbo - 19-25 octombrie
  • WTA 500 Tokyo - 26 octombrie - 1 noiembrie
  • WTA 250 Hong Kong - 2-8 noiembrie
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!