GALERIE FOTO Cu ce se ocupă Nadal după retragere: cum arată acum o zi din viața fostului tenismen

Cu ce se ocupă Nadal după retragere: cum arată acum o zi din viața fostului tenismen Tenis

Rafael Nadal a dezvăluit cu ce își ocupă timpul după trei decenii în care s-a dedicat tenisului.

De douăzeci și două de ori campion în turneele de mare șlem, Rafael Nadal se adaptează în continuare la viața fără tenis profesionist.

Retras de șapte luni și jumătate, fostul tenismen din Manacor a dezvăluit că nu apucă să își exerseze abilitățile pe terenul de golf atât de des precum își imagina, înainte să agațe racheta în cui.

Rafael Nadal are acum timp să gestioneze activitatea Academiei de Tenis Rafa Nadal

  • Rafael Nadal a împlinit în urmă cu o lună treizeci și nouă de ani.

„Trăiesc o viață cu puțină rutină. Încerc să îmi organizez ziua astfel încât să petrec timp acasă. Îmi place să îmi ridic copilul de la școală. Fac asta de fiecare dată când pot.

Încerc să îmi programez munca, ședințele și alte sarcini dimineața,” a dezvăluit Rafael Nadal pentru Punto de break.

Rafael Nadal

  • Rafael nadal monte carlo zgura peisaj

Singura „problemă” a lui Nadal, după retragere: joacă mai puțin golf decât și-ar fi închipuit

Întrebat dacă apariția lui Rafa Nadal Jr. i-a schimbat viața, Rafael Nadal a răspuns, zicând: „Nu cred că mi s-a schimbat perspectiva asupra vieții, pentru că mereu am iubit copiii și știam că acesta e visul meu, să am copii. Modul în care trăiesc însă da, s-a schimbat puțin. Ai o responsabilitate diferită.

Mă gândeam că îmi voi încheia cariera în tenis și voi reuși să joc golf de vreo patru-cinci ori pe săptămână. Dar, de fapt, după muncă și timpul pe care vreau să îl petrec acasă, alături de el, ajung să joc doar de două ori,” a fost replica lui Nadal.

Publicitate

„Practic, la un moment dat, juca Nadal singur!” Tecău povestește experiența finalei olimpice de la Rio

Horia Tecău și Florin Mergea au câștigat unica medalie olimpică obținută de tenisul românesc în istoria participărilor țării noastre la Jocurile Olimpice de Vară.

În 2016, la Rio de Janeiro, Tecău și Mergea au învins echipele Argentinei, Mexicului, Braziliei și Statelor Unite ale Americii pentru a-și fixa o întâlnire cu spaniolii Rafael Nadal și Marc Lopez, în finala turneului olimpic de dublu masculin.

2-6, 6-3, 4-6 a fost scorul finalei disputate de Horia Tecău / Florin Mergea și Rafael Nadal / Marc Lopez, un ultim act de înaltă calitate și de un dramatism istoric în proba de dublu, întins pe durata a două ore și douăzeci și șase de minute de joc.

Povestind experiența finalei olimpice jucate la Rio de Janeiro, Horia Tecău a dezvăluit în emisiunea Poveștile Sport.ro că a rămas surprins de abilitatea lui Rafael Nadal de a rezista atacurilor furibunde la care l-a supus, alături de coechipierul Florin Mergea. 

„Am simțit că ne-am dat ultimul strop de energie, jucând toate tacticile posibile.”

„Pe lângă fani, era satul olimpic. O parte din clădirea României era acolo, la meci; ăsta era marele avantaj la Rio. Arenele erau apropiate, iar când era o finală, toată susținerea posibilă era acolo, alături de tine.

La fel au venit să susțină și spaniolii, pe lângă publicul care era acolo. S-a creat o super atmosferă, iar noi, pe teren, am simțit că ne-am dat ultimul strop de energie, jucând toate tacticile posibile, pentru că era un meci foarte atipic de dublu.

Cu un Nadal, care juca din spatele terenului, care a preluat controlul meciului și a jucat... practic, la un moment dat, l-a pus pe Marc Lopez să țină culoarul, iar, în rest, juca el singur. 

Eu veneam să îl atac cu jocul la fileu, Florin îl ataca din spate. Nadal găsea soluții să se apere... a fost ceva fantastic,” a spus Horia Tecău, în emisiunea Poveștile Sport.ro. 

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!