Real Madrid a parafat deja mai multe transferuri importante, cum ar fi Denzel Dumfries, Ibrahima Konate, Marc Cucurella sau Bernardo Silva. Astfel, The Athletic a schițat deja un posibil 11 prim pentru Jose Mourinho.

Ce prim 11 ar putea alinia Real Madrid în noul sezon

Potrivit sursei citate, Jose Mourinho și-ar dori să folosească sistemul 4-2-3-1 în noul sezon, deși în urmă cu 13 ani miza mai mult pe un 4-3-3. Acest sistem ar fi gândit să îi pună în avantaj pe Jude Bellingham și Kylian Mbappe.

  • Cum ar putea arăta Real Madrid sub comanda lui Jose Mourinho (4-2-3-1): Courtois - Dumfries, Konate, Rudiger, Cucurella - B. Silva, Valverde - Bellingham - Rodrygo, Mbappe, Vinicius Jr.

Rămâne de văzut dacă oficialii de la Madrid vor mai realiza alte transferuri de marcă în această perioadă de mercato.

Real Madrid îl bagă în ședință pe Vinicius după Cupa Mondială

Publicația AS susține că Vinicius ar putea-o părăsi pe Real Madrid în perioada următoare, chiar dacă fotbalistul ar fi spus că, în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere, preferă să își ducă până la capăt contractul cu Real Madrid și apoi să plece liber de contract.

Jurnaliștii susțin că imediat după deznodământul Cupei Mondiale, conducerea clubului de pe Santiago Bernabeu va purta și alte discuții cu Vinicius și, dacă cele două părți nu vor bate palma, madrilenii vor începe să caute și alte variante.

  • 140 milioane de euro este cota de piață a lui Vinicius Junior, potrivit Transfermarkt.