GALERIE FOTO Campionii români de la Wimbledon, Halep și Tecău și-au anunțat participarea la ediția 2026 a turneului londonez

Campionii români de la Wimbledon, Halep și Tecău și-au anunțat participarea la ediția 2026 a turneului londonez Tenis SIMONA HALEP, WIMBLEDON: Ilie Nastase pariaza pe Simona intr-o finala cu Serena Williams: "E invers fata de alti ani!"

Simona Halep și Horia Tecău revin la Wimbledon.

Câștigători ai turneului de la Wimbledon, Simona Halep și Horia Tecău vor participa în ediția 2026 a probei legendelor, organizate în cadrul turneului de mare șlem de pe iarba londoneză.

Fostul număr unu WTA a confirmat că a răspuns afirmativ invitației de joc lansate de Horia Tecău, dar pentru 2026, deoarece a considerat că ediția din 2025 a venit prea devreme pentru acest eveniment.

Simona Halep: „Să joci la Wimbledon înseamnă mult. Va trebui să mă antrenez.”

Simona Halep a fost spectatoare în Tribuna Regală a Terenului Central de la Wimbledon, la finala Wimbledon 2025, istorică din prisma scorului înregistrat de Iga Swiatek în detrimentul Amandei Anisimova, 6-0, 6-0.

„Am fost invitată şi acum să joc, dar am simţit că nu e încă momentul şi nu e timpul să fiu legendă. E prea devreme după retragere. Am vorbit cu Horia şi am hotărât ca la anul să jucăm împreună dublu mixt,” a explicat Simona Halep motivul pentru care nu a jucat în turneul legendelor din acest an.

„În tenis, plănuieşti peste o săptămână, lună, chiar şi peste un an. Aşa era rutina mea mentală, tot timpul plănuiam ceva.

Acum mă gândesc la ziua de azi, să trăiesc azi la maximum şi să las un pic şi viaţa să mă surprindă,” a spus Halep într-un interviu acordat Antena Sport.

Simona Halep

  • Simona halep imago dobre conchita

Simona Halep, cea mai rapidă câștigătoare de finală Wimbledon, în noul mileniu

Recordul Simonei Halep, stabilit în 2019, rămâne în picioare, în istoria modernă a tenisului, și după scorul 6-0, 6-0 reușit de Swiatek împotriva Anisimovei.

Învinsă de Simona Halep în doar 56 de minute, Serena Williams a fost umilită cum, poate, doar compatrioata sa, Amanda Anisimova, a simțit-o, în finala Wimbledon 2025.

Într-un meci „perfect” făcut de Simona Halep, așa cum ea însăși l-a descris, sportiva din Constanța a comis doar trei greșeli neforțate, o statistică prin care este indicat clar cât de aproape de stadiul imaculat a fost jocul româncei.

Învingând-o pe Serena Williams, Simona Halep a grăbit retragerea americancei, care nu a mai reușit niciodată să egaleze recordul deținut de Margaret Court, în ceea ce privește numărul titlurilor de mare șlem adjudecate.

Horia Tecău

  • Horia tecau zambet sf

Horia Tecău, exemplu de perseverență: a pierdut trei finale consecutive până să iasă campion la Wimbledon

În 2010, 2011 și 2012, Horia Tecău și Robert Lindstedt au pierdut finalele probei de dublu masculin de la Wimbledon.

După alți doi ani, în care nu a atins această fază competițională, Horia Tecău a reușit să își îndeplinească visul, alături de Jean-Julien Rojer, într-o finală câștigată în minimum de seturi, în 2015.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!