Deși a lăudat forma excepțională a spaniolului după triumful de la US Open, Mahut este îngrijorat că programul extrem de aglomerat pe care și l-a propus tânărul de 22 de ani i-ar putea submina finalul de sezon și chiar pregătirea pentru 2026.
După ce a cucerit al șaselea său trofeu de Grand Slam la New York, Alcaraz a participat la Laver Cup, apoi a zburat direct în Asia pentru a câștiga turneul ATP 500 de la Tokyo, devenind primul lider mondial care se impune în capitala Japoniei.
"Trebuie să fie atent"
Deși a dat semne de prudență, retrăgându-se de la Mastersul de la Shanghai pentru a-și proteja corpul, programul său rămâne unul infernal. Alcaraz urmează să participe la demonstrativul Six Kings Slam din Arabia Saudită, la Mastersul de la Paris, la Turneul Campionilor și la finala Cupei Davis, totul până la sfârșitul lunii noiembrie.
Mahut consideră că riscurile sunt uriașe. "Carlos s-a descurcat excelent după US Open. Singura mea grijă în privința lui este ritmul pe care și-l impune din cauza programului încărcat", a transmis francezul.
Acesta a adăugat: "A jucat la Laver Cup, un turneu în Asia, înainte să meargă în Arabia Saudită pentru Six Kings Slam. Mai are în plan Paris, Turneul Campionilor și finala Cupei Davis. E un program dificil și trebuie să fie atent să nu plătească pentru asta la sfârșitul sezonului".
În acest moment, Alcaraz are un avans uriaș față de Jannik Sinner în lupta pentru a termina anul pe prima poziție mondială, însă miza este și longevitatea, mai ales că în ianuarie va ataca la Australian Open singurul titlu de Mare Șlem care îi lipsește din palmares.