"Asta inseamna sa fii numarul in lume!" Legendele tenisului, impresionate de Simona Halep! Cele mai tari reactii

Simona Halep Australian Open Lauren Davis Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 20 Ianuarie 2018, 12:48
Data actualizarii: Sambata 20 Ianuarie 2018, 12:49

Partida dintre Halep si Davis a fost declarata cea mai buna de la aceasta editie de Australian Open. 

Halep si Davis au luptat cot la cot timp de 3 ore si 45 de minute, iar pana la urma numarul 1 mondial s-a impus.

Chris Evert, 18 titluri Grand Slam in palmares, s-a declarat impresionata de jocul celor doua sportive.

"Sunt atat de impresionata de efortul grozav depus de Simona Halep si Lauren Davis! Ambele meritau sa castige acest meci!", a scris Evert pe Twitter.

O alta jucatoare cu 18 titluri de Mare Slem in palmares, Martina Navratilova, a felicitat-o pe Simona.

"Ce lupta, ce combativitate! Asta inseamna sa fii numarul 1 in lume. O adevarata lectie de lupta am vazut in acest meci! Ma mir ca jucatoarele au mai avut forta necesara sa-si dea mana la finalul meciului", a spus Navratilova in comentariul de la Tennis Channel.

Tracy Austin a comentat si ea partida maraton de la Melbourne.

"Simona si Lauren sunt doua luptatoare incredibile! Ambele doamne ar trebui sa fie atat de mandre ca au continuat sa lupte cand se parea ca nu mai este nimic!", a spus Austin.

Simona Halep, cap de serie 1 la Australian Open, primul Grand Slam al anului de la Melbourne, va juca in optimile de finala cu japoneza Naomi Osaka, nr. 72 WTA. pe care o conduce cu 2-0 la meciurile directe.

In turul 3, Naomi Osaka a eliminat-o surprinzator pe favorita gazdelor, australianca Ashleigh Barty, cap de serie 18, cu 6-4, 6-2.

Naomi Osaka, 20 ani, o jucatoare de 1,80 m, dreptace, de origine haitiana, nu are niciun titlu la simplu sau dublu. Pe 17 octombrie 2016, Osaka a avut cel mai bun clasament de pana acum: 40 WTA. Calificarea in optimi la Melbourne este cel mai bun rezultat in turneele de Grand Slam pentru Naomi Osaka.

Simona Halep a invins-o de doua ori pe Naomi Osaka, dar de fiecare data dupa trei seturi: in turul 3 de la Roland Garros 2016 (4-6, 6-2, 6-3) si in turul 2 la Miami 2017 (6-4, 2-6, 6-3).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!