Elena Rybakina (26 de ani, 7 WTA) este ultima jucătoare care a obținut calificarea la ediția 2025 a Turneului Campioanelor.
Elena Rybakina, ultima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor
Sportiva născută la Moscova, dar care joacă sub steagul Kazahstanului a bifat această bornă prin accederea în semifinalele competiției WTA 500 de la Tokyo.
Rybakina a trecut de Victoria Mboko, scor 6-3, 7-6 (4), iar, ca urmare, va juca împreună cu Aryna Sabalenka, Iga Swiatek, Cori Gauff, Amanda Anisimova, Madison Keys, Jessica Pegula și Jasmine Paolini, în întrecerea de la Riad, Arabia Saudită.
Rybakina are „cea mai bună servă din WTA”, potrivit lui Roddick
În ultima perioadă, Elena Rybakina a fost lăudată de fostul număr unu mondial, americanul Andy Roddick.
În podcastul pe care îl găzduiește, Andy Roddick pune rezultatele mai puțin convingătoare din sezonul 2025 pe seama scandalului avut cu antrenorul Vukov.
„Cred că va avea un sezon uriaș, în 2026. Anul acesta a fost nebunesc din mai multe motive, inclusiv personale. Când e în formă, joacă foarte bine.
Are cea mai bună servă din lume. Poate că doar Sabalenka se compară la serviciu, dar Rybakina poate servi mingea oriunde în teren,” s-a pronunțat Roddick.
Rybakina, implicată într-o investigație făcută de WTA
La începutul anului 2025, în urma unei investigații efectuate de WTA, s-a ajuns la concluzia că fostul său antrenor, Stefano Vukov trebuie suspendat, din cauza unor „abuzuri fizice și psihice” asupra sportivei din Kazahstan, conform The Athletic.
Întrebată despre această hotărâre, Rybakina a spus puține cuvinte, în Qatar: „Sunt doar dezamăgită de modul în care această situație a fost judecată și de maniera în care a decurs procesul. Nu voi comenta în plus,” a punctat, expeditiv, jucătoarea din Kazahstan, în timpul turneului WTA 1000 de la Doha.
„A spălat-o complet pe creier. Se vede din modul în care se comportă cu ea.”
„Vukov a spălat-o complet pe creier pe Elena. Se vede din modul în care o tratează, o abordează. Lucrurile s-au înrăutățit la US Open 2024, când echipa sa și familia ei încercau să îl alunge.
Știm că a avut suișuri și coborâșuri, din punct de vedere mintal, probabil din cauza prezenței lui. Cu siguranță a abuzat-o mintal și din acest motiv WTA a luat corecta decizie de a-l exclude din circuit.
Am vorbit mult cu Goran Ivanisevic și mi-a spus că problema constă în faptul că ei doi au o relație privată. Vukov vrea să își reia locul în echipă, ceea ce ar deveni o situație dezastruoasă.
Am auzit în Australia cum striga la ea, de pe bancă, erau lucruri, pur și simplu, inacceptabile. E grozav că WTA protejeaza jucătoarele și s-a demonstrat că există consecințe,” a declarat, în iarnă, fosta jucătoare de tenis, Barbara Schett, într-un interviu acordat Kicker.