GALERIE FOTO Anca Todoni a pierdut, dar s-a calificat, iar apoi a ratat două mingi de meci: rollercoaster pe iarba de la Nottingham

Anca Todoni a pierdut, dar s-a calificat, iar apoi a ratat două mingi de meci: rollercoaster pe iarba de la Nottingham Tenis

Anca Todoni a suferit o înfrângere pe care o va ține minte, în primul tur al competiției WTA 250 de la Nottingham.

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Chiar dacă a pierdut în finala calificărilor competiției WTA 250 de la Nottingham, Anca Todoni (20 de ani, 90 WTA) a avut norocul de a pătrunde pe tabloul principal, din postura de lucky loser.

Sportiva din Timișoara a făcut un meci solid împotriva numărului 32 mondial, Linda Noskova - jucătoare de aceeași vârstă, din Republica Cehă -, dar va trăi cu regretul de a fi ratat două mingi de meci, în setul decisiv.

Meci dramatic între Todoni și Noskova, două tinere speranțe ale tenisului din România, respectiv Cehia

Anca Todoni

  • Todoni imago

După un prim set pierdut cu 6-4, Anca Todoni a încheiat manșa secundă fără break suferit pe propria servă.

S-a desprins o dată pe serviciul oponentei și a ținut avantajul până la capătul setului, egalând după un 6-3 care i-a arătat sângele rece de care e capabilă.

Anca Todoni a avut două mingi de meci pe propriul serviciu, în tiebreak-ul setului decisiv

În setul decisiv, Anca Todoni a luptat admirabil, în game-ul cu numărul opt, pentru a egala la patru, după ce a anulat șase mingi de break procurate de Linda Noskova.

S-a mers fără break până în tiebreak, unde Anca Todoni a condus cu 4-2, 5-3 și 6-4, moment în care puțin probabilul s-a întâmplat: Todoni și-a văzut anulate ambele oportunități de calificare, deși le-a avut pe propriul serviciu.

De la 6-4 în tiebreak-ul setului decisiv s-a făcut 6-8, în urma unei serii de patru puncte prin care Linda Noskova și-a asigurat calificarea în optimile de finală.

€2,575 este valoarea premiului asigurat de Anca Todoni prin participarea pe tabloul principal al turneului de la Nottingham.

live
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!