Ana Bogdan a ratat calificarea în semifinalele de Transylvania Open. Turneul este LIVE pe PRO ARENA și VOYO 

Ana Bogdan Transylvania Open Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 20 Octombrie 2023, 23:47
Data actualizarii: Vineri 20 Octombrie 2023, 23:53

Ana Bogdan a ratat calificarea în semifinalele turneului Transylvania Open, competiție transmisă de PRO ARENA și VOYO

Românca a fost învinsă de Rebeka Masarova, cu 3-6, 7-6 (7/4), 6-3, vineri seara, în sferturile de finală ale turneului găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca şi dotat cu premii totale de 259.303 dolari.

Ana Bogdan (30 ani, 73 WTA), cap de serie numărul cinci, a pierdut după două ore şi 38 de minute în faţa favoritei numărul patru (24 ani, 67 WTA).

Rebeka Masarova a încheiat cu 10 aşi, dar a comis şi 6 duble greşeli la finalul unui meci echilibrat, în care învingătoarea a avut doar două puncte în plus la total, 103-101.

Singura confruntare anterioare se încheiase tot cu victoria ibericei, în 2021, la US Open, în primul tur, cu un dramatic 6-7 (9/11), 7-6 (7/2), 7-6 (11/9).

În semifinale, Rebeka Masarova o va înfrunta pe Gabriela Ruse, care a trecut de columbianca Emiliana Arango cu 6-1, 0-6, 6-1.

La dublu, Gabriela Ruse şi Alycia Parks, principalele favorite, au fost învinse în sferturile de finală de cuplul Jodie Burrage (Marea Britanie)/Jil Teichmann (Elveţia), cu 6-3, 6-4.

VIDEO | Ce a declarat Gabriela Ruse după calificarea în semifinalele de la Transylvania Open


Reacția Gabrielei Ruse după calificarea în semifinalele de la Transylvania Open 2023 pe www.sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!