Alexander Zverev (29 de ani, 2 ATP) a devenit dublu campion în turneele de mare șlem, în partea finală a unui sezon pe care l-a început în căutarea primului trofeu major al carierei.
Câștigător pe zgura de la Roland Garros și pe hardul de la New York, Zverev se poate gândi acum la noi obiective, inclusiv realizarea marelui șlem de carieră.
Alexander Zverev, în cărți pentru a deveni următorul număr unu ATP
Finalist deja la Melbourne și Wimbledon, competițiile care îi lipsesc din palmares pentru a contura această performanță, Alexander Zverev rămâne implicat și în cursa de urmărire a primei poziții, în clasamentul ATP.
După finala US Open 2026, Zverev s-a apropiat la 1810 puncte ATP de liderul mondial, Sinner, și are șanse de a acoperi acest deficit, în sezonul asiatic, atât timp cât își va păstra această formă.

















































