Românca a fost, astfel, eliminată încă din prmul tur la Transylvania Open, turneu care se desfășoară la Cluj-Napoca și care e transmis în direct la Pro Arena, dar și pe platforma dedicată VOYO.
Americanii au reacționat imediat după înfrângerea Simonei Halep
- 1-6, 1-6 s-a terminat confruntarea de la Cluj. Simona Halep, eliminată în șaisprezecimile Openului Transilvaniei, turneu în care a fost finalistă, în 2021
Publicația din Statele Unite ale Americii, tennis.com, a consemnat rezultatul sportivei din România.
”Simona Halep pierde primul meci din 2025 în România. Fosta număr 1 mondial are acum cinci meciuri din șase pierdute, de când suspendarea sa pentru dopaj a fost micșorată. De data asta a pierdut în Cluj-Napoca în fața Luciei Bronzetti.
Simona Halep continuă să se chinuie în revenirea sa după o absență de 19 luni ca urmare a multiplelor încălcări ale regulilor antidoping, pierzând la Winners Open de la Cluj-Napoca în fața Luciei Bronzetti, cu 6-1, 6-1”, au punctat americanii.
Reacția Simonei Halep după eșecul de la Transylvania Open
”E puțin greu să vorbesc. În primul rând, vreau să vă mulțumesc. Pot să spun că acest teren este casa mea. În România, mă simt cel mai bine aici. Mereu am avut parte de multă dragoste.
Au fost multe meciuri pe care le-am jucat cu tot sufletul. Multe le-am câștigat, au fost și meciuri pierdute, dar energia voastră mi-a umplut sufletul.
S-a și văzut astăzi, că abia respiram pe teren. E o emoție aparte și vreau să vă mulțumesc”, a declarat Simona Halep, imediat după încheierea duelului.
”Din punct de vedere, sunt o persoană foarte împlinită. Ceea ce am realizat în tenis, nici măcar nu visam, când eram copil”, a adăugat Simona Halep.