GALERIE FOTO A luat deja decizia: Paula Badosa l-a înlocuit pe Stefanos Tsitsipas cu un alt tenismen de top

A luat deja decizia: Paula Badosa l-a înlocuit pe Stefanos Tsitsipas cu un alt tenismen de top Tenis

Paula Badosa a mutat rapid pe tabla de șah, înainte de US Open 2025.

Spre deosebire de Stefanos Tsitsipas, eliminat în primul tur al Mastersului de la Toronto, Paula Badosa nu și-a reluat, momentan, activitatea în circuit, după a doua despărțire a cuplului greco-iberic.

Paula Badosa și-a găsit un nou partener în proba de dublu mixt

Jucătoarea din Spania a mutat însă în plan sportiv și l-a înlocuit pe Stefanos Tsitsipas cu Jack Draper - număr 5 ATP - în noua probă de dublu mixt a Openului American, care va avea loc în săptămâna calificărilor, care precede turneul propriu-zis.

Paula Badosa și Jack Draper ar putea să le fie adversari Emmei Răducanu și lui Carlos Alcaraz.

Paisprezece echipe acceptate pentru turneul de dublu mixt de la US Open 2025

Organizatorii turneului de mare șlem de la New York au acordat șase wildcarduri și au acceptat alte opt echipe participante, în baza clasamentelor individuale ale circuitelor ATP și WTA.

  • Emma Navarro și Jannik Sinner
  • Paula Badosa și Jack Draper
  • Iga Swiatek și Casper Ruud
  • Elena Rybakina și Taylor Fritz
  • Amanda Anisimova și Holger Rune
  • Belinda Bencic și Alexander Zverev
  • Jessica Pegula și Tommy Paul
  • Mirra Andreeva și Daniil Medvedev

Wildcarduri:

  • Emma Raducanu și Carlos Alcaraz
  • Madison Keys și Frances Tiafoe
  • Olga Danilovic și Novak Djokovic
  • Taylor Townsend și Ben Shelton
  • Sara Errani și Andrea Vavassori
  • Venus Williams și Reilly Opelka

Paula Badosa

  • Paula badosa esp

Noua probă de dublu mixt a Openului American, criticată de numere unu în lume

Despre această competiție de dublu mixt care vrea să încălzească atmosfera la US Open înaintea rundei inaugurale a probelor individuale, mai mulți dubliști consacrați se pronunță cu dezamăgire și scepticism.

Meciurile de dublu mixt din cadrul US Open 2025 se vor juca într-un format inovativ, care se apropie de ceea ce Patrick Mouratoglou implementează la Ultimate Tennis Showdown.

Partidele vor avea seturi de până la patru game-uri, doar finala urmând să se desfășoare în seturi de șase game-uri.

Nu vor exista avantaje, ci punct decisiv, iar seturile finale vor fi super tiebreak-uri, până la zece.

Comentând toate aceste schimbări, dar mai ales criteriile de eligibilitate ale noii competiții, care favorizează jucătorii de simplu, și nu pe cei de dublu, Katerina Siniakova - fost număr 1 WTA în proba de dublu și actualmente număr 2 - a spus următoarele:

„Când doi jucători care sunt număr unu în lume, în proba de dublu, nu ajung să se înscrie în turneu, probabil nu mai trebuie să adaug nimic,” a declarat Siniakova, într-un interviu acordat Canal+, în contextul în care partenerul său de dublu mixt, Marcelo Arevalo este lider ATP în proba de dublu masculin.

Până în prezent, ATP și WTA nu și-au unit forțele pentru a întocmi un clasament al probei de dublu mixt.

Publicitate

Premier League se vede pe VOYO!

  • Ne reamintim împreună de cele mai frumoase momente trăite de români în campionatul englez: în continuare, golul înscris de Gică Popescu în derby-ul nordului Londrei, în sezonul 1994/95.
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!